(doc) Ministerul Educației elaborează scenarii pentru studii online. Când și de ce ar putea trece elevii la astfel de lecții

lectii online
Foto: depositphotos.com

Ministerul Educației lucrează la pregătirea unor scenarii privind desfășurarea procesului de studii în regim online sau chiar sistarea acestuia pe o anumită perioadă. Acțiunile au loc în contextul stării de alertă în sectorul de gaze, care a fost instituită în data de 13 octombrie pe teritoriul țării noastre.

Conform documentului emis de autorități, Ministerul Educației trebuie să evalueze, timp de 14 zile, capacitățile de funcționare a instituțiilor de învățământ publice și private în condițiile situației excepționale pe piața gazelor naturale și să pregătească scenarii pentru desfășurarea procesului de studii în regim online, tot în condițiile situației excepționale pe piața gazelor naturale.

Așadar, în cazul în care în țară se va declanșa o situație de urgență în piața gazelor naturale, elevii ar putea trece la lecții online sau procesul educațional ar putea fi sistat pe o anumită perioadă.

Nu doar Ministerul Educației are obligativitatea de a se pregăti de o situație excepțională, ci și alte ministere și autorități administrative. Vedeți responsabilitățile acestora în documentul de mai jos.

E de menționat că starea de alertă în sectorul de gaze a fost instituită, conform autorităților, pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a fi pregătiți de orice scenariu.

La momentul de față, conform deciziilor CNESP, elevii continuă să meargă la școală indiferent de situația excepțională cauzată de COVID-19. Procesul educațional a fost mutat online doar pentru studenți.

Sursă foto: depositphotos.com

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente