Dacă v-ați întrebat vreodată cum arată un colțișor de rai, atunci se pare că Rezervația Naturală Pădurea Domnească este întruchiparea acestuia. Rezervația se află la nordul Moldovei, de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești și a fost fondată în anul 1993.
Mai exact, este situată în zona localităților Cobani, Balatina, Bisericani, Cuhnești, Moara Domnească din raionul Glodeni și Chetriș, Călinelști, Hâncești, Drujineni și Pruteni din raionul Fălești. Din punct de vedere geografic rezervația este așezată în lunca inundabilă a Prutului, între râul Prut și Camenca.
A fost instituită în 1993, suprafața totală este de 6 032 ha, a fost organizată în scopul conservării celor mai reprezentative păduri de luncă și a comunităților de plante și animale rare. Întinderea silvică îmbracă valea Prutului în haina verde pe o distanță de aproximativ de 40 km, este cea mai bătrână din ținut și una din cele mai vechi păduri de luncă din Europa. O valoare deosebită îi conferă parcela cu stejarii seculari ce depășesc vârsta de 200-250 de ani, unii dintre ei atingând și recordul la înălțime 30-35 m.
Covorul ierbos este foarte valoros. Aici pot întâlnite specii de plante rare ca: vița de vie sălbatică, angelica, laleaua pestrița, ghiocelul alb, viorele, melampirum bihorean – un subendemic ce se mai întâlnește în Europa doar în România și Ungaria.
Zimbrul (Bison bonasus) este o specie simbol şi esenţială pentru ecosistemele din Republica Belarus şi din Republica Moldova. Creşterea numărului zimbrilor e importantă nu doar pentru supravieţuirea speciei, ci şi pentru conservarea biodiversităţii. Începînd cu anul 2006, în Republica Moldova, zimbrul este întreţinut în captivitate în cadrul zimbrariei din Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” şi până în prezent a trecut toate etapele necesare pentru aclimatizarea sa ca specie.
Au supraviețuit în limitele rezervației numeroase elemente faunistice rare: Cerbul Nobil, vidra, pisica sălbatică, jderul de pădure, jderul de piatră, nevăstuica, broasca țestoasă, lopătarul , egreta, lebăda etc. Iar colonia de stârci (peste 1 000 de cuiburi) este cea mai numeroasă din întregul spațiu dintre Nistru și Prut.
Țara Bâtlanilor, este o colonie unică de păsări de baltă care cuibăresc pe stejari, în apropierea satului Balatina.
Potențialul turistic al acestui traseu ecoturistic, constă prin vizitarea monumentelor naturale, geologice, paleontologice, morfologice, acvatice și faunistice.
Text: Balatel Elana.
Credi foto: Roman Friptuleac.