(audio) „Afganistanul e dezamăgit acum, trădat și blocat într-o cușcă.” Un tânăr afgan ne-a povestit cum a reușit să părăsească țara și ce speranțe mai are

Context

Acum 20 de ani, SUA răspundea atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001 identificându-l pe militantul grupării islamiste al-Qaida Osama Bin Laden ca responsabil. Bin Laden se afla în Afganistan sub protecția talibanilor, islamiștii care se aflau la conducere din 1996.

Talibanii formează o grupare din anul 1994, constituită în mare parte din luptători de rezistență care au luptat împotriva invaziei sovietice din anii ’80. URSS a intervenit militar Afganistanul în 1979 pentru a consolida regimul prosovietic instalat la Kabul, luptând timp de nouă ani cu rebelii mujahedini, ultimii fiind susținuți de mai multe țări, inclusiv de SUA în contextul Războiului Rece. După retragerea sovieticilor, s-a dezlănțuit un război civil care a pregătit terenul pentru preluarea puterii de către talibani în 1996. Când au preluat puterea, ei își doreau să elimine orice influență străină din țară și să-și impună propria interpretare a legilor islamice. Organizația a impus reguli stricte în special pentru femei. Acestea trebuiau să poarte haine care să le acopere integral tot corpul, nu le era permis să studieze, să lucreze sau să iasă singure din casă. Televiziunea, muzica și sărbătorile neislamice au fost de asemenea interzise.

În 2001, americanii au invadat Afganistanul ca urmare a refuzului de a le fi predat liderul al-Qaida. Au înlăturat talibanii de la conducere și au promis să construiască o democrație după modelul vestic, lipsită de amenințări teroriste.

La mijlocul lunii aprilie a acestui an, președintele american Joe Biden a declarat că americanii și-au îndeplinit demult misiunea de a proteja Afganistanul de teroriști și că e clar că, după 20 de ani, militarii americani nu pot să transforme Afganistanul într-o democrație stabilă și modernă. Data-limită finală stabilită pentru retragerea trupelor americane a fost 31 august 2021.

Deși pronosticurile spuneau că preluarea puterii de către talibani ar dura până la doi ani, în realitate, controlul asupra capitalei a fost preluat total în câteva zile. Unele zone ale țării erau deja de câțiva ani sub controlul talibanilor, dar începând cu luna mai a anului 2021, talibanii și-au extins influența.

După preluarea controlului asupra instituțiilor statului, talibanii au ieșit în conferințe de presă spunând că, de data aceasta, au o poziție diferită. Aceștia au spus că femeile pot continua să studieze, iar organizațiile nonprofit, jurnaliștii și diplomații pot să-și facă lucrul în continuare. În ciuda acestor declarații, oamenii au fost cuprinși de panică din moment ce au aflat despre preluarea puterii și au luat cu asalt aeroportul din Kabul încercând să părăsească țara de urgență. Din păcate, inclusiv în urma atacurilor cu bombă ce au avut loc la aeroport, mulți și-au pierdut viața încercând să părăsească Afganistanul.

Tânărul pe care l-am intervievat a reușit să ajungă în Marea Britanie lăsându-și din păcate în urmă familia și prietenii.

*Discuția a avut loc pe 28 august.

– Cum ai reușit să ajungi în Marea Britanie?

– Lucram pentru un ONG și a devenit riscant să rămân în Afganistan după cele întâmplate. Încă mai am colegi care nu au reușit să iasă din țară. Am zburat cu avionul, nu acel avion imaginile din interiorul căruia au apărut în toată mass-media.

– Cine a rămas acasă?

– Practic toată familia mea a rămas acolo: frați, surori, părinții.

– Spune-mi un pic despre tine și despre timpul petrecut deja în Marea Britanie.

– Am lucrat pentru acest ONG mai mulți ani. Aici este bine, dar sunt departe de cei dragi și nu știu ce o să se întâmple cu ei. Am primit aici cazare, dar oricum sunt îngrijorat. Da, pot spune despre mine că sunt salvat, însă toate gândurile mele sunt îndreptate spre casă, spre Kabul, spre părinții mei. Ca să fiu sincer, din momentul în care am ajuns în Marea Britanie, nu pot să spun că m-am bucurat în vreun fel de acest timp aici știind despre toate lucrurile care se întâmplă acum acasă.

– Cum era viața ta în Kabul?

– Viața mea în Kabul era în așa fel încât nu mai aveam nevoie de nimic altceva. Aveam casă proprie, mașină, un job bine plătit, iar acum toate acestea pot spune că au zburat pe aripile vântului. De parcă a venit o furtună și a luat totul cu ea. Eu acum sunt acea persoana care a pierdut totul.

– Poți spune că situația ta era o excepție? Știm că Afganistanul se confrunta cu probleme legate de sărăcie, corupție.

– Da, existau problemele pe care le-ai menționat. Era sărăcie, dar acum aceasta s-a dublat. Cum poate un grup terorist să fie onest cu oamenii?

– Talibanii au spus că urmează să interzică producerea opiului. Care este părerea ta față de acest subiect?

– Acum 20 de ani, când eram copil, talibanii aveau propriile câmpuri cu opiu, scoteau venituri bune de acolo, milioane de dolari – bani cu care își susțineau luptătorii în război. E greu de crezut că ei vor elimina drogurile din Afganistan având în vedere că ei sunt implicați în aceste afaceri. E o minciună. Ei spun multe lucruri pe care în realitate nu le fac.

– Pentru că am vorbit despre viața ta anterioară, crezi că Afganistanul a avut o așa-numită perioadă de aur? Când a fost perioada când oamenii din Afganistan trăiau bine?

– A fost demult, poate chiar cu 40 de ani în urmă, înaintea perioadei sovietice, dar chiar și în timpul acesteia. Părinții îmi spun că trăiam bine, oamenii erau liberi, femeile erau libere, puteau să învețe, să lucreze, să decidă ce să poarte și ce să nu poarte.

Mai jos, puteți asculta un fragment audio din cadrul interviului. Am modificat vocea intervievatului, pentru a-i asigura anonimatul.

– Cum era viața surorilor tale înainte de venirea talibanilor și cum s-a schimbat viața lor acum?

– Aveau planurile lor de viitor. Una dintre surorile mele era studentă, mergea la universitate, era în anul IV și urma să absolve. Avea visul ei, urma să-și găsească un job și să-și urmeze propria cale. Acum, o întreb ce face și îmi spune că doar se uită la televizor, unde talibanii își prezintă știrile repetitive. Ei au acum control total asupra mass-mediei, nu este niciun program de divertisment. Cele care existau au fost deja interzise. Ea se întreabă ce poate face. Nu poate să studieze, nu poate ieși afară, nu poate să aibă un job. E foarte greu.

– A reușit să iasă afară de atunci? Am citit o știre despre faptul că talibanii au recomandat femeilor să nu iasă pe străzi pentru propria lor securitate.

– Poziția lor e că nu-și pot controla luptătorii, iar femeile, ieșind în stradă, ar putea fi puse în pericol. Nu, surorile mele nu pot ieși practic deloc afară. Singura femeie din familie care mai iese e mama mea, dar e mereu însoțită de fratele meu.

– Se spune că talibanii intră în diverse case și le percheziționează pe acelea unde trăiesc persoane ce ar fi colaborat cu organizații străine. Din câte am înțeles, și tu ai lucrat cu astfel de organizații. A fost și cazul tău sau tu ai reușit să pleci înainte ca acest lucru să se întâmple?

– Eram îngrijorat că ar putea să facă asta, însă am reușit să plec înainte ca acest lucru să se întâmple. Ei percheziționează oameni și case fără un motiv anume, pur și simplu ei cred în puterea violenței și nu aplică vreo logică atunci când o fac. Probabil au început să-i caute și pe cei care lucrează cu ONG-uri.

– Ai anumite noutăți de la anumiți prieteni, colegi care obișnuiau să lucreze pentru diverse ONG-uri?

– Nu, pentru că și ei au încercat să se mute dintr-un loc în altul. Unii chiar au venit în Marea Britanie, dar cei care sunt blocați acolo sunt îngrijorați și încearcă să supraviețuiască situației.

– Care a fost reacția ta când ai auzit de atacul cu bombă de la aeroport? Erau mulți oameni care încercau să părăsească țara. Ai reușit să afli dacă oamenii apropiați ție sunt în siguranță?

– Eram ieșit, iar când am ajuns acasă, am deschis Facebook-ul, am început să văd actualizări despre toate exploziile care aveau loc. Mă uitam și nu-mi venea să cred că asta se întâmplă în țara mea. Am plâns pentru că nu pot face nimic. Eram pur și simplu foarte trist. Unii dintre cei care au reușit să vină în Marea Britanie au început să publice postări pe Facebook cu diverse locuri frumoase din Londra și le-am zis că nu e bine să facă asta. Avem atâția oameni care suferă acasă, iar când văd asta fiind blocați în Afganistan, cum se simt ei? Din fericire, nimeni dintre cunoștințele mele nu se afla la aeroport.

– Te confrunți cu sindromul supraviețuitorului?

– Da, am așa sentiment. De fiecare dată când ies din casă, când vreau să merg la o plimbare, la sală, mereu am gânduri care mă duc la oamenii mei, la ce simt ei în acest moment și aceste gânduri mă opresc din a mă bucura de activități simple.

– Care este situația legată de internet și ce se întâmplă cu social media acum în Afganistan, având în vedere că asta este singura sursă disponibilă pentru accesul la informație și la libera exprimare?

– La momentul actual, talibanii sunt ocupați cu aspectele legale, cu identificarea resurselor. Dar sunt sigur că odată ce rezolvă aceste chestii, se vor ocupa și de tot ce e legat de social media. Iar ceea ce se poate întâmpla poate deveni foarte periculos dacă oamenii vor fi restricționați de la internet și rețele sociale, neavând acces la informație. Lumea nu va mai putea cunoaște ce se întâmplă în interior.

– S-ar părea că talibanii nu au o educație prea elevată și că sunt de modă veche în oricare sferă. Crezi că ar avea cunoștințe avansate în IT? Care este în general profilul unui membru al grupării?

– În prezent, și talibanii își au propria elită, pentru că, în timpul acestor 20 de ani, ei au fost antrenați, inclusiv în sfera IT. Dar majoritatea luptătorilor nu-și cunosc nici măcar kalima, frazele sfinte care stau la baza credinței islamice. A fost o întâmplare când soldații afgani au capturat un luptător taliban și l-au întrebat de câte ori se roagă pe zi, iar el a răspuns că poate de trei ori, când de fapt orice musulman trebuie să se roage de cinci ori. E amuzant. Cum poți să te numești un musulman adevărat și să lupți ca să aplici legile islamice la nivel de stat când nu știi informații de bază?

– Ce crezi despre generația nouă a talibanilor, tinerii care au crescut înconjurați de arme și violență. Simți anumită empatie pentru unii dintre ei?

– Nu. Este adevărat că lor le sunt puse armele în mână de mici copii, dar asta nu înseamnă că, odată ce cresc, nu-și pot da seama că ceea ce fac nu este bine, că ar trebui să se oprească. Eu cred că, în acești 20 de ani, au avut timp să deprindă abilități sociale și să învețe aceste lucruri.

– Cunoști oameni care speră că această a doua revenire a talibanilor la cârma Afganistanului ar putea fi diferită și, de fapt, benefică pentru țară?

– Există o astfel de speranță că această revenire ar putea fi diferită și că nu ar fi condusă de aceeași ideologie. Și da, vorbitorii lor spun că da, ei s-au schimbat și că respectă deja drepturile femeilor, dar în realitate, adevărul e că ei nu s-au schimbat.

– Care este atitudinea ta față de președintele țării?

– În primul său mandat, aveam cu destulă speranță, însă în al doilea mandat, mi-am schimbat părerea. Își avea propriii oameni în fiecare bază militară din Afganistan. Oamenii se întrebau de ce el avea nevoie să aibă așa o mare responsabilitate față de bazele militare. Iar răspunsul l-am primit cu două luni în urmă, când fiecare bază militară înconjura diferite părți ale țării. A fost și cazul provinciei Ghazni, unde guvernatorul a predat întreaga provincie. Asta nu e așa de ușor de făcut. Acest guvernator a fost trimis de către președinte și, după o săptămână, regiunea a intrat în colaps. Întrebarea e dacă unicul implicat aici e guvernatorul sau e și președintele. Situația prezentă e și din cauza lui și a aliaților săi.

– Cum te-a făcut să te simți plecarea militarilor americani. Te-ai simțit abandonat?

– Da, nu trebuiau să vină în primul rând. Dar au venit, ne-au ajutat să ne târâm. Eu însumi, în ultimii 20 de ani, am mers la școală, am mers la facultate, lucruri pe care nu le-aș fi făcut în perioada regimului talibanilor. Dar când pleci în așa mod, acest lucru vine cu o responsabilitate imensă. Ar fi trebuit să aibă un plan de rezervă atunci când au decis să plece. Sunt familii care nu au niciun bărbat în casă. Acum ce pot să facă, cum să se întrețină?

– Simți că SUA, țările europene, dar și din întreaga lume sunt îngrijorate acum de soarta oamenilor din Afganistan și de viața lor de zi cu zi? Simți că, în afara bătăliei politice, îi pasă cuiva de voi?

– Nu știu ce să spun despre guverne, dar știu că oamenilor din alte țări le pasă. Unii oameni mi-au scris că le pare rău pentru țara mea. Mi-a scris un soldat american care a fost acolo și mi-a spus că, știind ce fel de oameni sunt talibanii, îi pare rău de oamenii noștri de acolo. Dar știu că sunt și oameni din țările vecine care pur și simplu se bucură de haosul din țara noastră. Asta e cel puțin ceea ce am văzut din reacțiile de pe rețelele sociale. Nu înțeleg ce motiv poate sta în spate, dar cred că nimeni care e omenos nu poate să se bucure de asta.

– Îți amintești de momentul în care ai înțeles că talibanii au preluat controlul țări? Care erau circumstanțele?

– Eram acasă la un prieten. Și un alt prieten a venit și ne-a spus că a văzut talibani pe stradă. Nu-mi venea să cred. Apoi, am aflat că președintele plecase. Ne-a mai spus că a văzut un soldat afgan care plângea pe stradă. A fost un moment destul de greu. Am început să plâng.

– Îți mai aduci aminte de ultima seară normală în Kabul?

– Serile obișnuite în Kabul erau liniștite. Da, se mai întâmplau jafuri și alte scandaluri, dar în linii generale, oamenii puteau să-și trăiască viața normal. Ieșeam des seara, mă plimbam în jurul cartierului, apoi mergeam să mă rog, mă întâlneam cu prietenii. Câteodată, luam mașina și mergeam până în centru, mâncam undeva. Era într-adevăr o atmosferă drăguță, iar asta ne-a fost luat acum. Practic nu poți vedea un restaurant deschis acum. Nu poți să mai organizezi întâlniri spontane cu prietenii în oraș. Chiar îmi este dor de acele timpuri.

– Cum ai descrie acum Afganistanul?

– Afganistanul e dezamăgit acum, trist, fără speranță, obosit, îngrijorat, trădat și blocat într-o cușcă.

– Te-ai gândit vreodată de ce Afganistanul pare atât de condamnat?

– E și vina oamenilor noștri. Avem niște provincii în sud unde oamenii continuă să creadă în ideologii pe care le aveau acum 20-30 de ani. E cumva o combinație între lipsa de educație și dorința de a schimba modul în care gândesc.

– Ai anumite planuri să-ți ajuți familia să evadeze din Afganistan?

– Ei așteaptă momentul potrivit ca să poată pleca din Afganistan. Pentru moment, toate instituțiile care eliberează pașapoarte și vize sunt închise. Ei așteaptă să poată pleca într-o țară care le poate oferi mai multă securitate.

– Cum ți-ai dori să vezi Afganistanul?

– Aș vrea să-l văd în siguranță față de teroriști. Pe lângă talibani, au intrat în țară și cei din ISIS.

– Am văzut cu toții imaginile cu mulțimile mari de oameni înghesuiți în avioane sau cu cei care se agățau de aripile avioanelor riscându-și chiar viața. Ce crezi despre nivelul de frică pe care îl simt afganii?

– Frica e foarte mare. Orice afgan care aude cuvântul taliban se sperie imediat. Este și povestea tânărului jucător de fotbal care a murit căzând de pe avion încercând să părăsească țara. Lumea a râs de noi; și SUA, și țările europene, oamenii au râs văzând aceste imagini neputând să înțeleagă cum o persoană ar putea să facă asta. Le-aș spune să vină să vadă cum e să fii afgan în aceste momente. Este o frică pe care nu o pot descrie.

– Ce mesaj ai pentru țările unde afganii vor dori să emigreze?

– Afganii care vor să emigreze sunt în primul rând oameni, abia apoi sunt de altă religie decât băștinașii. Umanitatea e cea mai importantă acum. Nu poți fi fericit când cineva moare sau e ucis.

– Când ai văzut ultima dată oameni înălțind zmei?

– Cred că a fost în 2020. Erau momente frumoase, am făcut și eu asta. Preferatul meu era verde, iar altul avea drapelul Afganistanului.