Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis astăzi demersul Procuraturii Anticorupție privind aplicarea mandatului de arest pentru 30 de zile cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsurii preventive pe numele lui Veaceslav Platon, care pe 18 iulie 2021 a părăsit Republica Moldova și care acum s-ar afla la Londra.
Platon urma să se prezinte astăzi la ședința de judecată, unde este examinat dosarul cu privire la sustragerea unor sume de bani de la mai multe companii de asigurări.
Procuratura Generală menționează că: „Decizia survine ca urmare a neprezentării inculpatului la ședința de judecată, în speța vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de «corupere activă» și «escrocherie».”
Astăzi urma să fie de examinat dosarul întors pe 30 ianuarie 2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată. De asemenea, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare. Acesta a fost învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.
Veaceslav Platon a fost reținut pe 25 iulie 2016 la Kiev, în aceeași zi în care autoritățile de la Chișinău l-au anunțat în căutare internațională, fiind învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii, de unde ar fi primit credite neperformante în sumă de aproximativ 800 de milioane de lei. Pe 29 august 2016, Platon a fost extrădat în Republica Moldova. Procurorul pe acest caz a cerut pentru Platon o pedeapsă cumulativă de 23 de ani de închisoare.
Amintim că, pe 15 iunie 2020, Veaceslav Platon a fost eliberat după patru ani de detenție.