(doc) Lista actualizată a statelor incluse în „zona roșie”, pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea în Moldova

main

Autoritățile au actualizat lista țărilor incluse în „zona roșie” pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova. Din listă fac parte 72 de state, inclusiv Grecia, Franța, Italia, Spania, Portugalia și altele.

Țările vecine, România și Ucraina, însă, se mențin în zona verde.

Zona roșie cuprinde țările/regiunile unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 din ultimele 14 zile raportată la 100 000 locuitori este mai mare decât 100.

Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, şi vin, direct sau în tranzit, din statele pentru care se impune regimul de autoizolare, vor completa în mod obligatoriu fișa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 zile.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine