Ambasada Marii Britanii la Chișinău anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru bursa de studii Chevening. Dosarele pot fi depuse online până la data de 2 noiembrie 2021.
Bursele sunt acordate persoanelor cu abilități de lider, care au un fundal academic puternic. Programul acoperă toate costurile de studii de Masterat pentru viitorii lideri eligibili, la oricare dintre universitățile din Marea Britanie. În cadrul programului, ei vor avea acces la o serie largă de evenimente exclusive de ordin academic, profesionist și cultural.
Programul de burse a fost lansat în 1983, transformându-se într-un program internațional prestigios. Bursierii Chevening vin din peste 160 de țări și regiuni (în afară de SUA și țările din Uniunea Europeană), pentru anul academic 2022/2023 fiind oferite peste 1 500 de burse. În total, rețeaua Chevening include mai bine de 52 000 de absolvenți. În Republica Moldova, Programul de burse Chevening este coordonat de către Ambasada Britanică la Chișinău.
Denumirea Chevening vine de la Casa Chevening din Sevenoaks, Kent – care este acum reședința oficială comună a Secretarului Britanic de Externe.
Pentru a fi eligibil pentru bursă Chevening, trebuie să:
# fii cetățean al unei țări eligibile bursei Chevening (Republica Moldova îndeplinește acest criteriu);
# revii în țara de origine pentru o perioadă de minim de doi ani de la finalizarea bursei;
# ai o diplomă de licență care îți va permite să intri într-un program post-universitar din Marea Britanie;
# ai o experiență de muncă de cel puțin doi ani;
# te înscrii la trei cursuri eligibile diferite de master la universitățile din Marea Britanie și să primești o ofertă necondiționată de la una dintre aceste trei opțiuni.
Mai multe detalii despre modul de înscriere aflați AICI! Dosarele le puteți depune AICI!
Pe #diez puteți afla experiența Cristinei Lisii, tânăra care a fost beneficiară a bursei în anul 2013/2014.