Fosta ministră a Finanțelor din Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița, a fost desemnată pentru a ocupa funcția de prim-ministră a Republicii Moldova. Echipa #diez vă prezintă în acest articol cine este candidata dar și ce avere declară. Haideți să o cunoaștem împreună.
Natalia Gavrilița este o economistă care a mai condus Ministerul Finanțelor pentru o scurtă perioadă, între 8 iunie și 14 noiembrie 2019, în timpul guvernării Maiei Sandu.
În vârstă de 43 de ani, Natalia Gavrilița a fost directoarea generală a Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. Anterior a mai lucrat pe domeniul consultanței în dezvoltare la Oxford Policy Management (OPM) din Marea Britanie, unde s-a ocupat de proiecte de guvernare și evaluare în Tadjikistan, Indonezia, Nigeria și Teritoriile Palestiniene Ocupate.
În Moldova, ea a mai lucrat ca secretară de stat în Ministerul Educației 2013-2015 și în domeniul reformei administrației publice, al planificării strategice și al coordonării donatorilor și este din 2017 membră a PAS.
Natalia Gavriliţa a absolvit dreptul la Universitatea de Stat din Moldova şi are un master în politici publice la „Harvard Kennedy School”.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a nominalizat-o ieri, 30 iulie, pe Natalia Gavrilița drept candidat la funcția de prim-ministră.