(foto) „O să luptam până la ultima vâslire.” Canoista Daniela Cociu, despre participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Foto cover

Republica Moldova va fi reprezentată la Jocurile Olimpice din Tokyo (care trebuiau să fie organizate în 2020, dar au fost amânate din cauza pandemiei) de 20 de sportivi. Echipa #diez și-a propus să vorbească cu fiecare dintre aceștia și să afle cu ce emoții merg la competiție și ce așteptări au. În interviul de mai jos, îți propunem să o cunoști pe Daniela Cociu. Tânăra va participa la proba de dublu canoe.

Daniela este pasionată de sport și de modul activ de viață încă din copilărie. Tânăra își amintește că la școală era mereu prima la toate competițiile. „Să practic canoe am început la vârsta de 14 ani, dar am îndrăgit acest sport în 2016, după ce am participat la prima mea competiție internațională.”

„Această probă este una foarte grea și necesită o bună pregătire fizică”, susține sportiva. Antrenamentele nu diferă mult față de cele pentru alte competiții. La fiecare antrenament, Daniela, împreună cu colega sa Maria Olărașu, lucrează mult la tehnică. „Orice vâslire trebuie executată cu foarte mare precizie. Foarte mult contează să ai o tehnică corectă în orice sport.”

Daniela participă la proba de dublu, unde este foarte importantă relația cu colega pe care o ai. „Eu și Maria suntem într-o relație foarte bună. Muncim mult împreună, pentru că ambele avem același scop – să urcăm pe podium la toate competițiile la care participăm.”

Pentru ca să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Daniela a depus un efort foarte mare la antrenamente. „Participarea la JO a fost un scop și un rezultat al muncii depuse. În ultima perioadă, știam exact ce îmi doresc, îmi doream să mă calific la Tokyo și uite că sunt aici și voi depune toate eforturile să obțin un rezultat cât mai bun.”

Cele mai mari emoții Daniela le-a avut înainte de ultima competiție care oferea posibilitatea de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Ultima săptămână de pregătiri a fost foarte grea emoțional și psihologic. Știam că doar două bărci din cele nouă vor putea pleca la jocuri. Simțeam o presiune foarte mare, îmi doream să fie totul bine, nu doream să dezamăgesc persoanele dragi care credeau în mine și mai ales să nu mă dezamăgesc pe mine însămi, pe colegă și pe antrenor.”

În 2016, tânăra viziona la televizor Jocurile Olimpice din Brazilia și nici nu își imagina că la următoarea ediție va reprezenta Republica Moldava. „Sunt niște emoții foarte puternice mai ales de bucurie și, în același timp, de mândrie, fiindcă munca pe care am depus-o în toți acești ani a dat rezultat și acum la jocuri trebuie să avem o prestație cât mai bună, să ne calificam în finală și acolo să luptam până la ultima vâslire.”

Familia Danielei o susține la orice competiție și are încredere în puterile tinerelor sportive. La fel, sportivele sunt susținute și ghidate de antrenorii Victor Reneischi și Nicolae Juravschi. „Ne susțin și personale care ne cunosc și echipa noastră de suporteri tot crește și crește. Este un sentiment foarte plăcut.”

Echipei olimpice a Republicii Moldova Daniela îi urează mult succes și cât mai multe emoții pozitive la acest turneu.

Tinerele vor intra în competiție în data de 4 august. Vezi programul complet al Jocurilor Olimpice de la Tokyo AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente