(foto) „Participarea la Jocurile Olimpice a fost visul meu.” Luptătoarea Anastasia Nichita, despre debutul său la JO

Foto principală

Republica Moldova va fi reprezentată la Jocurile Olimpice din Tokyo (care trebuiau să fie organizate în 2020, dar au fost amânate din cauza pandemiei) de 20 de sportivi. Echipa #diez și-a propus să vorbească cu fiecare dintre aceștia și să afle cu ce emoții merg la competiție și ce așteptări au. În interviul de mai jos, îți propunem să o cunoști pe o altă debutantă la Jocurile Olimpice, Anastasia Nichita care va participa la proba lupte feminine.

Anastasia a început să practice luptele la vârsta de nouă ani. Pasiunea pentru sport a venit de la fratele tinerei care la fel a practicat acest sport. „Au fost momente când am vrut să las luptele, dar am avut norocul să am persoanele potrivite alături și să mă convingă să rămân și să continui să mă antrenez.” Una dintre persoanele care au reușit să o convingă pe Anastasia să continue este antrenorul Cîrlan Tudor.

Sportiva are multe victorii memorabile și importante, dar cea mai memorabilă luptă a fost cea din finala Campionatului european de seniori de la Roma din anul 2020. Tânăra a câștigat acea luptă în ultimele șapte secunde și a devenit campioană europeană la seniori pentru prima dată. „Cea mai grea luptă pentru mine a fost la Campionatul mondial de seniori 2019 (Nursultan) cu reprezentanta din Ecuador. A fost o presiune psihologică foarte mare pentru mine, deoarece această luptă decidea calificarea la Jocurile Olimpice.”

Participarea la Jocurile Olimpice a fost un vis pentru Anastasia încă de când a început să practice acest sport. Pentru ca să ajungă aici, tânăra a muncit mult. „Participarea la Jocurile Olimpice este rezultatul muncii mele și desigur a antrenorilor Tudor Cîrlan și Anatol Guidea, care zilnic sunt cu mine în sala de sport și se ocupă de pregătirea mea. Am emoții, dar încerc să le controlez și să nu mă gândesc de acum la competiție. Aș vrea foarte mult să câștig o medalie la JO, iar pentru asta mă antrenez zilnic foarte intensiv și sacrific foarte multe.”

În prezent, tânăra se află într-un stagiu de pregătire în Turcia, iar imediat după ce se va încheia acesta, tânăra va zbura spre Tokyo. „A rămas puțin timp și muncim la micile greșeli și la detalii pe care le putem corecta până la competiție. Anul acesta, am avut parte de câteva stagii de pregătire fizică, dar și specializate luptelor. Desigur că am un regim corect atât alimentar, cât și de somn.”

Anastasia nu face prognoze pentru Jocurile Olimpice, dar vrea să obțină un rezultat cât mai bun acolo. „Am norocul să am alături de mine antrenori care mă susțin nu doar pe saltea, dar și în afara ei. Desigur și familia mă susține, rudele, dar și persoana iubită care este și el din domeniul sportului și știe câtă muncă depun.”

Tuturor celor care vor participa la Jocurile Olimpice tânăra le dorește o medalie olimpică sau cel puțin o prestație cât mai frumoasă pe arena din Tokyo.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente