Republica Moldova va fi reprezentată la Jocurile Olimpice din Tokyo (care trebuiau să fie organizate în 2020, dar au fost amânate din cauza pandemiei) de 20 de sportivi. Echipa #diez și-a propus să vorbească cu fiecare dintre aceștia și să afle cu ce emoții merg la competiție și ce așteptări au. În interviul de mai jos, îți propunem să o cunoști pe maratonista Lilia Fisikovici. Atleta vrea să obțină un rezultat cât mai bun la actuala ediție a Jocurilor Olimpice.
Lilia a început să practice acest sport după ce a mers împreună cu o prietenă la Școala sportivă de atletică ușoară în Tiraspol. „Am început să practic acest sport la vârsta de 12 ani. După primele antrenamente, am văzut că-mi iese bine și că îmi place acest sport, și uite că, până în prezent, alerg și am reușit să obțin rezultate bune în acest domeniu.”
Cele mai grele pentru tânăra atletă sunt momentele când, după o pregătire îndelungată pentru o competiție, nu poate participa la aceasta din cauza unor accidentări. „Sunt unele momente când vrei să lași sportul, în special asta mi se întâmplă atunci când sunt accidentată; totul doare și nu vreau nimic. Te dezamăgești când te antrenezi mult, când depui mult efort și timp și investești mulți bani, dar apoi te accidentezi și ești nevoit(ă) să refuzi participarea la unele turnee. În așa momente, te gândești să lași sportul, dar accidentările trec, îți iei inima în dinți și continui antrenamentele.”
Atleta spune că ține minte foarte bine prima ei competiție și este mândră și în prezent de rezultatul obținut la vârsta de 12 ani la un campionat din țară. Dar cea mai importantă competiție pentru Lilia a fost în 2016, când a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. „La aceeași competiție, am alergat alături de cele mai bune sportive din Kenia și Etiopia. Din 6 000 de sportive participante, eu am fost a doua și am obținut calificarea la Jocurile Olimpice din 2016.”
Pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo nu implică antrenamente speciale. „La fel ca de fiecare dată, alerg, mă străduiesc să mă odihnesc suficient pentru ca să îmi recuperez puterile, mă alimentez corect, fac masaj și saună obligatoriu.”
Tânăra își amintește cu zâmbet despre un caz de la o competiție, când a virat pe un drum greșit și, în final, a alergat cu cinci kilometri mai mult, adică 47 de kilometri în loc de 42 care sunt conform regulamentului.
Lilia ține minte foarte bine prima sa participare la Jocurile Olimpice și spune că atunci nu avea suficientă experiență și nu realiza care va fi nivelul sportivilor cu care se va confrunta. „Acum, eu înțeleg unde am ajuns și cu ce va trebui să mă confrunt. Este o mare responsabilitate în raport cu țara pe care o reprezinți. În acest caz, tu nu te reprezinți pe tine, dar o întreagă țară. Acum sunt mult mai experimentată și mai puternică, știu cum să împart puterile ca să mențin aceeași viteză pe tot parcursul distanței.”
Tânăra își propune să participe la cel puțin încă două ediții ale Jocurilor Olimpice. „De la JO de la Tokyo aștept emoții frumoase și amintiri de neuitat. Vreau să obțin un rezultat cât mai bun, dar depinde de condițiile meteorologice care vor fi. Voi face tot ce îmi stă în puteri să evoluez cât mai bine.”
Atleta are o echipă întreagă de susținători care sunt mereu alături de ea. „Am o echipă foarte mare de susținători. Pe primul loc, cu siguranță, este familia: soțul meu, care îmi este și antrenor, cei trei copii, mama, sora, oamenii mei apropiați. De asemenea, mă susțin prietenii, dar și persoanele care sunt pasionate de sport.”
„Susținerea suporterilor în orice formă este foarte plăcută și importantă pentru sportivi. Aceasta ajută foarte mult să te concentrezi și îți dă un plus de putere. Eu am simțit foarte bine susținerea suporterilor moldoveni la Londra, unde am obținut calificarea la aceste Jocurile Olimpice”, a adăugat în cele din urmă Lilia.
Amintim că, la jocurile Olimpice din acest an, Moldova va fi reprezentată de 20 de sportivi. Sportivii calificați la JO sunt: Zalina Petrivskaya, Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului), Dimitriana Bezede (aruncarea greutății), Lilia Fisikovici (maraton), Andrian Mardare (aruncarea suliței), Alexandra Emilianov (aruncarea discului), Anastasia Nichita (lupte feminine), Victor Ciobanu (lupte greco-romane), Denis Vieru, Victor Sterpu (judo), Serghei Tarnovschi, Daniela Cociu, Maria Olărașu (canoe), Alexandra Mîrca, Dan Olaru (tir cu arcul), Tatiana Salcuțan, Alexei Sancov (înot), Elena Cîlcic, Marin Robu (haltere), Anna Dulce (tir). Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt programate să aibă loc în perioada 23 iulie-8 august 2021.