Peste 80 de milioane de lei au fost alocați veteranilor și persoanelor asigurate pentru tratamente balneosanatoriale

1172ede9815e623c308a2b7052fa134a

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) organizează tratamentul balneosanatorial al persoanelor asigurate și al veteranilor.

Conform Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 255/2020, pentru restabilirea sănătăţii prin tratament balneosanatorial a persoanelor asigurate, sunt alocate mijloace în sumă de 30,0 milioane de lei din contul bugetului asigurărilor sociale de stat și 57,4 milioane de lei din contul bugetului de stat pentru recuperarea sănătăţii persoanelor îndreptăţite prin Legea cu privire la veterani nr.190/2003.

Pentru organizarea tratamentului balneosanatorial în anul 2021, Casa Naţională de Asigurări Sociale a încheiat contracte de procurare a biletelor de tratament (conform Legii privind achiziţiile publice nr. 131/2015) în diferite instituţii specializate:
# Sanatoriul Preventoriu de Bază „Constructorul” din Chişinău;
# instituţia subordonată Asociației curativ-sanatoriale și de recuperare a Cancelariei de Stat Î.S. „Medisan” – sanatoriul „Moldova” din Truscaveţ;
# societăţile cu răspundere limitată „Struguraş” din satul Cocieri, raionul Dubăsari; „Bucuria-Sind”, orașul Vadul lui Vodă; „Nufărul Alb”, orașul Cahul; „Codru” din comuna Hîrjauca, raionul Călăraşi;
# Stațiunea balneară „Orizont”, orașul Sergheevca;
# Stațiunea balneară „Dnestr”, orașul Camenca.

Din numărul total al biletelor procurate în anul curent, 86 % (11 146 de bilete) le revin sanatoriilor situate pe teritoriul Republicii Moldova. Cele mai multe locuri oferite, care de altfel sunt valabile pentru toate categoriile de beneficiari, sunt la: „Nufărul Alb”, orașul Cahul; „Codru” din comuna Hîrjauca, raionul Călăraşi; „Bucuria-Sind”, orașul Vadul lui Vodă; „Struguraş” din satul Cocieri, raionul Dubăsari.

Pentru persoanele angajate în câmpul muncii, în anul curent au fost procurate 5 241 de bilete în sumă de 29,8 milioane de lei. Dintre acestea, 2 412 bilete au fost transmise spre repartizare de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova, iar 2 829 de bilete au fost transmise spre repartizare beneficiarilor prin intermediul Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS).

Pentru recuperarea sănătăţii veteranilor au fost procurate 7 699 de bilete în sumă de 54,6 milioane de lei care au fost transmise spre repartizare beneficiarilor prin intermediul CTAS.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente