În ultimii ani, în Moldova au început o serie de reforme în educație care au menirea să pregătească următoarele generații pentru progresul tehnologic. Totuși, efortul depus acum pentru implementarea acestor reforme este destul de mic, iar tinerii moldoveni care au reușit să interacționeze și cu alte medii decât cel de acasă, spun că astfel de eforturi trebuie făcute mai activ.
Alina Nastas, o tânără din Moldova care lucrează ca Innovation Enabler, Chief Digital Officer for Mobility la Bosch în Germania și fondatoarea think tank-ului Hey Future, susține în cea mai nouă ediție a podcastului „Mai Departe” cu Artur Gurău că pașii făcuți acum în educație nu sunt suficienți și nu vor duce la un progres prea mare dacă lucrurile nu se vor schimba.
„În ce privește Moldova, nu pot să mă gândesc la altă schimbare decât prin educație. Omul needucat n-o să-și pună întrebări globale, el n-o să se gândească ce impact au acțiunile lui asupra mediului înconjurător. Nu poți să te aștepți ca niște oameni necărturari să te înțeleagă sau să consume anumite produse pe care le pregătești pentru ei. Moldova are nevoie de educație. Educație bună, care să nu te învețe să „zubrești” (n.red.: să înveți pe de rost), dar să-ți dea șansa să te descoperi înainte să aplici la universitate. Noi facem multe lucruri doar pentru că așa trebuie”, a declarat Alina Nastas în cadrul podcastului.
Tânăra mai spune că țara noastră are nevoie de un nou început. „Noi trăim după valori greșite. Ni se spune că trebuie să dăm Bacalaureatul, în loc să ne ofere șansa să aflăm cine suntem. Dacă îți place un domeniu, trebuie să fii încurajat să te dezvolți în acel domeniu. În cadrul sistemului educațional actual multe lucruri sunt imposibil de realizat. Țara noastră pur și simplu trebuie reformată de la zero”, a mai spus Alina.
Rezumatul discuției dintre Artur Gurău și Alina Nastas îl puteți asculta mai jos.
Podcastul „Mai Departe” cu Artur Gurău și Alina Nastas (versiunea full) poate fi ascultat în continuare.