Liga Campionilor pentru tineret a fost anulată. Sheriff U-19 urma să joace primul meci cu Kairat din Kazahstan

she-2566-1611747767-2655-1613586585
Foto:UEFA.com

Comitetul Executiv al UEFA a decis să anuleze ediția 2020/21 a Ligii Campionilor pentru tineret din cauza pandemiei COVID-19 și a efectelor sale asupra organizării competițiilor. 

Restricțiile de călătorie care afectează cluburile participante creează dificultăți majore pentru organizarea meciurilor, iar două cluburi s-au retras deja din competiție. Executivul forului european a menţionat că nu mai sunt posibilităţi de a amâna în continuare startul competiției și că sănătatea și siguranța tinerilor jucători are cea mai mare prioritate, scrie FMF.md.

În circumstanțele actuale, atât Comitetul competițiilor pentru cluburile UEFA, cât și Asociația Europeană a Cluburilor au susținut ideea de a anula în mod excepțional UEFA Youth League din acest sezon.

Sheriff Tiraspol U19 urma să întâlnească în noul sezon al Ligii Campionilor pentru tineret, în 1/32 de finală, echipa Kairat Kazahstan. Meciul era programat la Tiraspol pe 2 martie.

În ediția precedentă a UEFA Youth League, Sheriff U19 a ajuns până în faza play-off, fiind eliminată doar la penalty-uri de campioana Serbiei, Steaua Roșie Belgrad. Sheriff este prima echipă din Moldova care a ajuns în primăvara europeană a competițiilor intercluburi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente