Încă un medic a decedat din cauza COVID-19. Specialistul a activat în cadrul Spitalului Raional Orhei

My Post (15)
Foto:collage/ Facebook/ Spitalul Raional Orhei

Sistemul medical din țara noastră a mai pierdut un specialist din cauza COVID-19. Este vorba despre medicul terapeut Ion Dvoric, care din iulie 2020 a început să activeze în cadrul IMSP Spitalul Raional Orhei.

Specialistul și-a început internatura la Spitalul Central din Orhei. Ulterior, a activat în funcţia de medic de familie în satul Bolohan din raionul Orhei, iar mai târziu în satul Piatra. Începând cu anul 2011 și-a desfășurat activitatea la Centru Medical Munteanu din orașul Orhei. Din iulie 2020 s-a angajat la Spitalul raional Orhei, Unitatea Primire Urgențe în fucție de medic de urgență, unde a activat până în ultimul moment al vieții sale.

„Pe parcursul activităţii s-a manifestat ca specialist bine pregătit profesional, compătimitor atât cu pacienţii cât şi cu colegii. Îşi îndeplinea datoria conştiincios și cu multă străduinţă”, se arată în mesajul instituției medicale de pe Facebook.

Doar pe parcursul zilei de ieri au fost anunțate trei decese în rândul lucrătorilor medicali.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente