(foto) „Cine are grijă de plante iarna, se bucură de ele și primăvara.” Floral Soul te ajută să protejezi florile în timpul sezonului rece

floral soul

Plantele, la fel ca noi, oamenii, au nevoie de îngrijire adecvată atunci când iarna dă târcoale. Chiar dacă stau în ghivece, prietenii noștri verzi știu ce anotimp e afară. Deși își păstrează verdele frunzelor aproape intact, în sezonul rece plantele merg la culcare, modul de hibernare este activat.

Pe măsură ce toamna se dizolvă în iarnă, ne pricopsim cu zile mai scurte, lumină mai puțină, temperaturi joase și aer uscat. Pentru noi, ca părinți de plante în această situație, e absolut necesar să avem grijă ca acestea să supraviețuiască iernii. Sezonul rece este dur cu plantele, așa că hai să vedem ce poate să meargă prost și ce poți să faci în legătură cu asta.

Nouă sfaturi utile de îngrijire în sezonul rece de la Floral Soul

Cine are grijă de plante iarna, se bucură de ele și primăvara!

# Să fie lumină!
Nu numai că avem mai puțină lumină ambientală începând de prin octombrie, dar și unghiul sub care cad razele de soare e mai îngust. Un sfat de primă necesitate ar fi să muți plantele în cel mai luminos loc din casă. Ideal ar fi o verandă însorită, încât să aibă lumină din toate părțile.
Un mic secret: rotește ghiveciul cu câte un sfert de arc de fiecare dată când uzi planta sau îți aduci aminte de ea. Astfel te asiguri că toate părțile primesc câteva raze de soare și cresc uniform. Odată ce planta are suficientă lumină, s-ar putea să-i fie un pic sete!

# Temperatura apei contează.
Apa cu care uzi plantele trebuie să fie la temperatura camerei. În caz contrar, șocul apei reci va surprinde neplăcut planta care e într-o perioadă de hibernare.

# Rezistă nevoii de a uda prea mult și prea des.
În perioada rece a anului, din motiv că prin ferestre intră mai puțină lumină, procesul de fotosinteză a plantelor încetinește, astfel că ele intră într-o perioadă de repaus. În consecință, nu mai au nevoie de atât de multă apă. Dacă le uzi în continuare la ritmuri de vară, acestea ar putea dezvolta putregai sau boli. Redu udarea o dată la două săptămâni. Pentru suculente, dă-le apă doar la fiecare două până la trei săptămâni, iar pentru cactuși poți opri complet udarea. (Dacă tot veni vorba de suculente, vezi ce varietate drăgăstoasă are Floral Soul în catalog.) Un test bun pentru a ști când să udăm este să băgăm degetul în sol. Dacă este uscat la un centimetru sau doi sub sol, dăm plantei o gură de apă. După ce i-ai potolit setea, hai să vedem cum stă treaba cu frunzele.

# Dă-le viață frunzelor curățându-le.
Plantele de interior acumulează adesea un strat gros de praf pe timp de iarnă, pentru că ușile și ferestrele tind să stea mai mult închise. Iar frunzele prăfuite sunt, cel mai des, un lucru nedorit, fiindcă încurajează răspândirea bolilor și împiedică plantele să absoarbă lumina soarelui și așa puțină. Șterge praful în mod regulat pe ambele părți ale frunzelor folosind o cârpă umedă sau pune planta sub jetul unui duș cald timp de cinci minute.

# Pune plantele la dietă.
Nu uita, plantele se odihnesc în perioada rece a anului și rămân latente sau semilatente. N-au nevoie de îngrășăminte și nici nu vor. Din martie, vei putea reîncepe să fertilizezi solul din ghiveci.

# Ține de urât plantelor grupându-le împreună.
Nu numai că le va fi mai vesel împreună, dar gruparea este extrem de eficientă, creează un microclimat în jurul lor permițându-le să absoarbă umezeala una de la alta. Plantele eliberează în mod natural apa prin frunze transpirând, astfel încât gruparea lor va face ca acea umiditate să fie bine folosită. Dacă ai loc în baie sau în bucătărie, acestea sunt cele mai bune camere pentru a pune plantele la un loc. Ele vor acumula umiditatea din duș și aburii de la mâncarea gustoasă în proces de prepare. Umiditatea e vitală pe timp de iarnă. Poți așeza o tavă cu apă în apropierea lor și, desigur, pulverizează-le regulat.

# Ai grijă la căldură.
În timp ce ne batem capul ca nu cumva să înghețe plantele iarna, uităm să fim atenți la căldură. Evită să așezi plantele lângă încălzitoare sau șemineuri, căci se vor usca.

# Sunt ferestrele bine izolate?
Multe plante, în special cele tropicale, sunt sensibile la aerul rece. Își vor lepăda frunzele ca într-o frenezie când se face curent rece în casă! Asigură-te că ferestrele sunt sigilate și bine izolate, iar plantele sunt mutate în afara zonei de variații de temperatură, cum ar fi pervazurile și ușile.

# Iar acum, pune niște muzică.
Prietenii noștri verzi preferă mai degrabă muzica clasică decât rock-and-rollul, deși câteodată ne pare că vedem ficusul legănându-și frunzele în ritm de rock-and-roll.

Plante rezistente la frig, cu care îți poți decora casa iarna

# ZZ plant (Zamioculcas) rezistă luni fără apă, stocând apa în rizomul său subteran asemănător cartofilor.
# Sansevieria tolerează bine un nivel scăzut de lumină.
# Suculentele nu sunt doar ușor de îngrijit, dar și foarte rezistente.
Le găsești pe fiecare-n parte în catalogul Floral Soul.

Plantele sunt aducătoare de bine pe suflet mai ales acum, când avem atât de mult timp de petrecut înăuntru. Altfel spus, sunt ca niște pacienții la terapie intensivă: se bazează pe tine pentru orice.

Ai grijă de ele și vei fi răsplătit cu aer curat și dispoziție luminoasă. Pentru a-ți face o idee de prețuri și de varietăți de plante exotice, vezi ce servicii și opțiuni îți oferă Floral Soul în catalogul lor online sau, de curând, în noul spațiu verde de pe str. Mihail Kogălniceanu 54.

Cu dragoste pentru plante, Floral Soul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente