„Este misiunea mea să scot țara din izolare internațională.” Întrevederea diplomatică a Maiei Sandu cu ambasadorul Rusiei

vasnetov-maia-sandu-e1605703252465-1920×1020-c-default

După întrevederile Maiei Sandu cu ambasadorii UE și SUA, lidera PAS a avut o întâlnire diplomatică și cu reprezentantul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov.

Potrivit unui comunicat de presă, Maia Sandu i-a mulțumit pentru felicitările primite de la președintele rus, Vladimir Putin. Dânșii au discutat despre agenda de cooperare bilaterală între Republica Moldova și Federația Rusă.

„În calitate de prim-ministru, mi-am dorit și am început o relație bazată pe respect reciproc și pragmatism, care să fie în beneficiul cetățenilor noștri. Îmi doresc să putem relua agenda de cooperare în baza acestor principii”, a subliniat președinta aleasă, Maia Sandu.

Cei doi au discutat și despre problemele ce țin de cooperarea economică între Republica Moldova și Federația Rusă.

„Este misiunea mea să scot țara din izolare internațională și să dezvoltăm relații bune cu Federația Rusă, care să permită rezolvarea unor probleme importante pentru cetățeni. Am convenit să începem să lucrăm imediat pentru a prelungi scutirea de taxa vamală la exportul unei serii de produse moldovenești, care expiră la sfârșitul acestui an”, a menționat Maia Sandu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente