Pe teritoriul Cimitirului evreiesc din Chișinău vor fi instalate camere video de supraveghere 

cimitir

După ce au fost vandalizate și profanate 82 de morminte din Cimitirul Evreiesc din Chișinău, autoritățile au anunțat că vor instala un sistem de supraveghere video pentru asigurarea securității teritoriului cimitirului.

„Ministerul Educației, Culturii și Cercetării condamnă actele de vandalizare și profanare a celor 82 de morminte din Cimitirul Evreiesc, str. Milano 1, care se află în gestiunea Muzeului de istorie a evreilor din Republica Moldova, produse în data de 28 octombrie, 30 octombrie și 1 noiembrie”, se arată într-un comunicat emis de minister.

Reamintim că cu câteva zile în urmă, numeroase morminte din cimitirul evreiesc au fost vandalizate și distruse de „graffiti” cu conținut fascist și antisemit.

De menționat că pe marginea acestui caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a făptașilor, care au comis această infracțiune.

Cimitirul evreiesc din Chișinău reprezintă un monument cu valoare istorică de categorie națională, înregistrat în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat cu nr. 189 „Cimitir cu complex de monumente”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente