(video) PPDA va înainta moțiune simplă asupra activității MAI și cere exprimarea votului de neîncredere directorului SIS

wrveav

PPDA va înainta moțiune simplă asupra domeniului de activități al MAI și cere exprimarea votului de neîncredere directorului SIS. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă susținut de deputații Alexandr Slusari și Dinu Plîngău.

„Este un final logic și tragic al tranzacționării țării la care s-a pretat Dodon. Cedările făcute unilateral de acesta s-au soldat cu dezavantaje constante pentru RM și, iată, deja avem răpiri de persoane. Niciun cetățean nu se mai poate simți în siguranță la el acasă! Încotro mergem? KGB-iștii din regiunea transnistreană nu sunt altcineva decât reprezentanți ai structurilor de resort ale Federației Ruse, să nu ne ascundem după deget! Iar guvernul are o atitudine lejeră incalificabilă. Asistăm la paralizarea totală a organelor speciale ale statului care, prin definiție, sunt obligate să asigure securitatea RM. Dodon a tranzacționat bucată cu bucată țara în ultimii ani, inclusiv prin federalizarea despre care a vorbit recent Andrei Năstase (большой кулёк) și cele 42 de secții de votare care urmează a fi deschise pentru a invada RM. Platforma DA nu va cere explicații inutile de la președintele culioc – există mecanisme parlamentare care trebuie aplicate: trebuie să convocăm Biroul permanent al parlamentului (e suficient să semneze cinci membri ai BP) și în ședința plenară a legislativului să audiem șeful SIS și ministrul de interne”, a declarat Alexandr Slusari.

Dinu Plîngău s-a expus pe marginea celor trei documente pregătite deja de deputații Platformei DA, și anume:
# cererea de convocare a Biroului permanent al parlamentului pentru a organiza ședința în plen a parlamentului;
# moțiunea simplă asupra domeniului de activități al MAI (se pune accentul pe multiplele răpiri ale cetățenilor RM, inclusiv de structuri paramilitare criminale);
# proiectul de hotărâre privind exprimarea votului de neîncredere directorului SIS, Alexandru Esaulenco (agenți străini, grupuri criminale organizate se simt pe teritoriul RM ca la ei acasă!).

„În așa ritm, degrabă și ministrul Voicu va fi răpit de acasă, e inadmisibilă această situație. Oficialii în virtutea obligațiilor cărora intră securitatea statului, dar nu acționează și nu reacționează la ceea ce se întâmplă, pot fi calificați drept trădători de patrie!”, a mai adăugat Dinu Plîngău.

Amintim că un polițist al Inspectoratului Florești din cadrul Poliției Naționale a Republicii Moldova a fost răpit ieri dimineața de către mascații așa-zisului KGB transnistrean.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente