Tinerii activiști de mediu din Moldova s-au alăturat protestului mondial și și-au dat întâlnire vineri, 25 septembrie, pentru a evidenția inacțiunea politicienilor și nepăsarea lor față de viitorul climatic. Vă arătăm cum a fost la eveniment și cum a protestat mișcarea Friday for Future la Chișinău și la Bălți.
Gabriel Gribincea, coordonatorul mișcării în Moldova, a menționat că pandemia ne-a arătat că politicienii au puterea de a acționa rapid și de a institui o criză la nivel național. „Dar nici măcar pe fondul unei pandemii, criza climatică nu stă în așteptare. Până în prezent, nu s-au luat măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial într-un mod durabil și echitabil. Aici, în Republica Moldova, ne confruntăm cu efectele simțitoare ale schimbărilor climatice, cum ar fi secetele care s-au semnalat tot mai frecvent şi mai intens, care ne costă bani publici grei. Pe lângă asta, Guvernul decide pe 19 august utilizarea apelor subterane pentru irigarea prin picurare a terenurilor agricole ocupate cu culturi horticole, ceea ce înseamnă epuizarea rezervelor de apă potabilă, salinizarea solului, scăderea cantitativă a recoltei și multe alte practici abuzive”, ne mai spune Gabriel.
Astfel, Fridays For Future a cerut vineri, 25 septembrie, Guvernului Republicii Moldova:
#1. abrogarea deciziei Guvernului din 19 august 2020 cu privire la irigarea prin picurare a solurilor cu ape subterane;
#2. declararea crizei de mediu pe teritoriul Republicii Moldova;
#3. reformarea sistemului educațional din Republica Moldova ca acesta să includă educația pentru mediu.
Fridays For Future Moldova este filiala mișcării internaționale Fridays For Future, inițiată de către Greta Thunberg cu scopul de a pune presiune asupra politicienilor/liderilor lumii care eșuează sa contracareze criza climatică.
Protestul de la Bălți
Fotografii de Alexandrina Ivașcu
Protestul de la Chișinău
Fotografii de Gheorghe Galbura