Fotografia cu deschiderea unui bloc sanitar la gimnaziul din Hiliuți, Râșcani, a devenit virală pe internet. Deputatul socialist Vladimir Mizdrenco și președintele socialist al raionului Râșcani, Vasile Secrieru, au fost criticați în presă, dar și pe rețelele de socializare. Președintele Dodon, însă, crede că presa și unii politicieni fac prea mult show din asta.
„Lipsa blocurilor sanitare în instituțiilor de învățământ – aceasta este o problemă mare. Cei care au decis să rezolve această problemă cred că sunt bravo, eu chiar îi laud. Să faci show-uri din asta eu cred că e o prostie. Să tai panglici prin…, nu cred că e o idee bună, dar nu trebuie să facem atâta show din aceasta”, a declarat Igor Dodon.
Vă amintim că, ieri, rețelele sociale au fost împânzite cu o fotografie de la inaugurarea unui WC școlar. La acest eveniment au participat: deputatul socialist Vladimir Mizdrenco, primarul satului Hiliuți (unde a fost inaugurat veceul), Alexandru Sandu, și președintele raionului Râșcani, Vasile Secrieru.
Ulterior, deputata din partea Platformei DA Inga Grigoriu a sesizat Procuratura Generală. Totodată, avocata poporului a venit cu o reacție, condamnând ferm exploatarea imaginii copiilor în scopuri politice. De asemenea, după apariția imaginii, Ministerul Educației a emis un ordin prin care se interzice intrarea în școli persoanelor străine, inclusiv demnitarilor de stat.