Conacul familiei Ciolac-Malski este un monument de arhitectură de importanță națională din satul Bahmut, raionul Călărași (Republica Moldova), construit în secolul al XIX-lea.
Conacul a fost construit în stil rusesc neoclasic de nobilimea poloneză. În trecut, dispunea de o alee de marmură străjuită simetric de două rânduri de castani și pini. Includea un parc cochet cu arbori și arbuști exotici și un lac.
Până în 1945, clădirea a fost într-o stare excelentă. Apoi, aristocrația poloneză a părăsit Basarabia, iar în conac a găzduit școala locală.
Din 1989, după construcția noii clădiri a școlii, este abandonat. Actualmente, conacul este prefăcut într-un morman de gunoi și riscă să fie demolat. Acoperiș nu are, sunt numai pereții laterali și cei din față cu coloanele de la intrare.
Discutând cu localnicii, aceștia își amintesc cu mândrie de timpurile când au învățat în această clădire și cum până în 1989 se avea foarte mare grijă de ea, însă după 1989 a fost lăsată de izbeliște și s-a furat din interior tot ce s-a putut fura. De asemenea, aceștia mai spun că dacă ar fi restaurată, ar fi mândria satului.
Pereții încă sunt rezistenți, dar clădirea e într-o stare deplorabilă. Când am ajuns acolo, mă așteptam să găsesc cel puțin o inscripție despre conac sau un gard care s-o protejeze, în schimb am găsit arbuști și câteva capre care pășteau.
Conacul îl puteți găsi și în turul celor de la Teleportravel – Basmul dintre cer și pământ.
Potrivit lui Valerian Grosu, arhitect și profesor de arte: „La mijlocul sec. XIX, moşia satului era proprietatea boierului Ciolac și cuprindea 1 819 desetine, 542 de desetine de pădure. În conformitate cu reforma ţărănească din Rusia, după 1868, ţăranii din sat sunt împroprietăriţi cu «nadeluri» – 484 de desetine. Boierul Ciolac deţinea 1 712 desetine. După moartea proprietarului de pământ Ciolac, moşia satului trece în posesia Elisavetei Dm. Malschi, o dvoreancă de origine poloneză.
În secolul al XIX-lea, în Basarabia, fiind în componenţa Imperiului Țarist şi Rusia având mari interese geopolitice în Balcani, odată cu iminenta declanşare a războiului ruso-turc din anii ’70, a început construcţia tronsonului de cale ferată Odesa-Chişinău-Iaşi. Astfel, pe la 1873, apare pe harta Basarabiei o nouă localitate – staţia de cale ferată Corneşti-Gara, o staţie importantă înaintea urcării garniturilor de tren a dealurilor Corneştilor, ajungându-se aici la gara Pereval.
Tot atunci, nu departe de noua staţie de cale ferată, a fost săpat un lac de acumulare şi au fost instalate apeductele care aprovizionau cu apă locomotivele cu abur. De altfel, şi până în prezent lacul poartă numele de «Iazul Împărătesc». Din acest moment, satul capătă o nouă dezvoltare. Se construieşte frumosul conac boieresc cu o arhitectură neoclasică, cu portic și coloane dorice pe faţadă.
În 1887, în locul vechii biserici, cu contribuţia boierului Vichentie Malschi, a fost ridicată din piatră una nouă purtând hramul «Sfântul Nicolae», care, prin aleea de marmură străjuită simetric cu două rânduri de castani şi pini, forma un cochet ansamblu arhitectural.
Parcul din jurul conacului, cu variatele specii de arbori şi arbuşti exotici, cu lacul de agrement pe care înotau nelipsitele lebede, făcea deliciul stăpânilor curţii boiereşti şi al oaspeţilor acesteia. În 1892, moşia boierilor Malschi avea 1 559 de desetine, iar ţăranii dispuneau de 525 de desetine.
În 1897, conform unui nou recensământ efectuat de organele administraţiei ţariste, în Bahmut locuiau deja 790 de oameni (400 de bărbaţi şi 390 de femei) – toţi, creştin-ortodocşi.
În 1903, se construieşte clădirea şcolii, iar pentru preotul satului, Ioan Vulpe, – o casă parohială. În curtea bisericii s-a păstrat cavoul ctitorului Sfântului Lăcaş, deasupra căruia a fost înălţat un frumos monument funerar din marmură neagră, care ne aminteşte că aici sunt înhumaţi dvoreanul Vichentie Malschi (1834-1884) împreună cu fiii săi: Lev (1856-1901) şi Alexandru (1858-1902)”.
