Veste bună pentru fanii „The Witcher”. Va fi lansată aplicația asemănătoare Pokemon GO, care va permite să prindeți monștri

witcher

Spokko, divizia de mobil deținută de CDPR (CD Projekt Red), va lansa The Witcher: Monster Slayer, un nou joc de realitate augmentată, care va fi disponibil atât pe Android cât și pe iOS.

Trailer-ul oficial al jocului The Witcher: Monster Slayer a fost lansat astăzi și îl puteți viziona aici.

The Witcher: Monster Slayer este un joc de realitate augmentată, bazat înaintea perioadei lui Geralt din Rivia, care te provoacă să devii un vânător de monștri profesionist urmărind, analizând și vânând monștri pe smartphone.

Jocul va fi gratuit și va fi asemănător Pokemon GO, cu excepția faptului că majoritatea creaturilor întâlnite vor încerca să te omoare. Asemenea jocurilor originale The Witcher, pentru a putea înfrânge monștri puternici, va trebui să ne pregătim creând poțiuni, uleiuri și bombe.

Nu a fost anunțată încă data lansării jocului, însă un lucru este sigur, vom putea experimenta noul joc anul acesta, scrie media-max.ro.

The Witcher este printre cele mai cunoscute serii de jocuri și cărți de fantezie și aventură, cărțile sunt scrise de Andrzej Sapkowski, iar jocurile sunt dezvoltate de CD Projekt Red (CDPR), unul dintre cei mai apreciați dezvoltatori de jocuri (aceștia vor lansa în toamnă mult așteptatul joc Cyberpunk 2077).

The Witcher 3: Wild Hunt este considerat de mulți cel mai bun joc RPG al acestei generații, oferind o lume foarte mare de explorat, caractere și povești foarte interesante, o grafică excelentă (pentru data lansării) și o coloană sonoră de neuitat (un lucru interesant este că anumite scene au coloane sonore dedicate).

The Witcher Monster Slayer va fi disponibil pe mobil.

The Witcher 3: Wild Hunt îl regăsește pe Geralt of Rivia căutându-și fața adoptivă în ținuturi precum Velen, Novigrad sau Skellige. Există și două pachete de expansiune la fel de interesante numite Heart of Stone și Blood and Wine. The Witcher 3 se presupune a avea loc în perioada ulterioară perioadelor descrise în cărți.

Seria The Witcher are și un serial pe Netflix, momentan fiind disponibil doar primul sezon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente