În cadrul conferinței de presă, procurorul general, Alexandr Stoiamoglo, a declarat că în baza probelor acumulate în dosarul „Metalferos”, beneficiarul final ar fi fost Vlad Plahotniuc.
„Era bine cunoscut că afacerea cu metalele feroase era privatizată. Cele mai multe venituri din această afacere erau însușite prin diferite scheme. În cadrul investigărilor au fost analizate peste 100 de coturi și au fost arestate persoane implicate în afacerile cu metalele feroase. Au fost încheiate contracte de livrare a metalelor feroase doar cu câteva companii. Metalele erau cumpărate de la colectori din Moldova la un preț de circa 150 de dolari per tonă, iar în acte indicau sume în medie de 180 de dolari per tonă, diferența fiind sustrasă de învinuiți. În urma acestei scheme, statul ar fi fost prejudiciat cu circa 1,2 miliarde de lei.”
„Ancheta a mai stabilit că în intervalul anilor 2012-2019, cetățeanul Plahotniuc ar fi organizat ilegalitățile prin intermediul companiei nerezidente al cărei beneficiar era chiar el. Compania lui semna contracte fictive de achiziționare de metale feroase, iar mai apoi erau vândute beneficiarilor la un preț majorat cu 27 %. În perioada anilor 2015-2017, una dintre companiile controlate de Plahotniuc ar fi primit în cont de la companii din alte state circa 35 de milioane de dolari, dintre care 27 de milioane de dolari au ajuns în conturile Metalferos. Diferența de bani a fost transferată în conturile companiilor controlate de Plahotniuc prin intermediul persoanelor interpuse”, a declarat Stoianoglo.