Tomm Blanaru este autorul blogului Tomm Reviews. Acesta testează, degustă, încearcă restaurantele din Chișinău. Echipa #diez a decis să facă uz de experiența sa și l-a rugat să se împartă cu noi cu diferite găselnițe culinare din Chișinău.
Nu am planificat din timp să ajung la BEEF. Meat&Wine, așa cum se întâmplă de obicei când doresc să fac un nou review. Eram în sectorul Râșcani și am profitat de ocazie, mai ales că îmi doream demult să vizitez Beef Meat & Wine.
Am fost primul lor client în acea zi, pentru că am venit la ora 12.00, exact când se deschide restaurantul. Îmi place să vin în primele minute după deschidere, pentru că îți poți alege orice masă și nimeni din stafful restaurantului nu îți va adresa tradiționala întrebare: „Ați rezervat o masă?”.
Înainte ca să mănânci
Până ajungi la masă, trebuie să porți masca, iar apoi o poți scoate. Totuși, trăim în niște timpuri foarte stranii, prieteni. Chelnerul mi-a măsurat temperatura. Toate formalitățile au fost îndeplinite. Putem trece la analiza meniului.
BEEF. Meat&Wine, la fel ca și multe alte localuri din capitală, are două meniuri: cel clasic și electronic.
Restaurantul și-a construit un nume în oraș, datorită steakurilor sale și wine card-ului. Cartea de vinuri într-adevăr este impresionantă. Aici găsiți atât vinuri ale marilor producători, cât și al celor mici din Moldova.
Am comandat un pahar de Saperavi de la Gitana Winery 1953 (60 MDL). Un vin impresionant! Nu sunt un somelier, așă că nici nu voi încerca să descriu cumva vinul comandat. Vă pot spune doar că e un vin must try.
Aperitive
În calitate de aperitiv am comandat un set compus din humus, salată de ou, „caviar din vinete la grătar”, adică salată de vinete și ghiveci (1/80/80/80/80/100 g – 120 MDL). Toate aceste bunătăți au fost însoțite de pita fierbinte.
Este o gustare perfectă ca să vă mai potoliți foamea până ajung felurile principale.
Mi-a plăcut absolut totul. Humusul e așa cum se cuvine, salata de ou – delicioasă, iar vânăta la grătar este greu să o strici. Aprobat!
Felul doi
Până a ajuns felul doi, vinul Saperavi a reușit să respire suficient pentru a fi numai bun de savurat. Cărnița a ajuns exact în 30 de minute, așa cum a promis chelnerul. Apropo, deservirea a fost la nivel.
Chelnerul a fost politicos, atent. Nu mi-a plăcut un singur lucru: a lăsat prea mult timp farfuriile murdare pe masă după ce am servit aperitivul.
Fillet de Beef Cabernet cu cartofi picanți, spanac și sos Cabernet (1/250/150/70/60 g – 210 MDL)
Gradul de frigere a cărnii a fost Medium Rare. Cred că e cea mai optimală alegere.
Cărnița a fost foarte moale, aromată și bine condimentată. Am savurat la maximum fiecare bucățică.
Sosul, la fel, a fost superb: cred că a fost un mix din prune uscate și cabernet, cel puțin aceste arome le-am simțit eu. Recomand cu încredere să încercați acest preparat.
Curiozitate
Obrăjori de vițel cu sos de trufe pe pat de piure de cartofi (350 g – 160 MDL).
Acest fel de mâncare l-am luat din curiozitate, deoarece n-am mai gustat până acum obraz de vită. Citisem în net că falca de vită conține cei mai lucrați mușchi din toate tipurile de carne, deoarece aceștia sunt responsabili de mestecație. Cred că bucătarul a valorificat din plin carnea, căci în farfuria mea a ajuns un fel de mâncare delicios, aromat și fraged. Despre piure și sosul alb cu ciuperci nu am să scriu nimic. Au fost bune, dar am mai mâncat așa ceva anterior. Obrăjori de vițel am să caut și eu la piață. Aș vrea să-i gătesc acasă.
Concluzie
Este un local cu prețuri peste medie, dar calitatea mâncărurilor pe care le-am servit eu m-a făcut să trec ușor peste asta. Recomandat amatorilor de steakuri și vinurilor bune. Vizitele spontane uneori sunt foarte bune. Voi mai reveni aici.
***
Acest material a fost scris de către Tomm Reviews. În recenziile sale, Tomm spune că încearcă să fie obiectiv și să aprecieze localurile la justa valoare. „Nu am studii în domeniul gastronomiei, prin urmare voi aprecia totul din punctul de vedere al unui simplu oaspete al localului.” Pentru mai multe recenzii și recomandări, vedeți pagina de Facebook Tomm Reviews.
Informațiile prezentate în acest material nu reflectă necesar opiniile echipei #diez și au la bază stric experiențele personale ale lui Tomm.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.