Festivalul Mondial al Păcii este cea mai mare întrunire de meditație din lume. Mai mult de 10 milioane de persoane din peste 150 de țări, în parteneriat cu peste 5 000 de instituții atât private cât și publice, sunt așteptate să participe. Această meditație online va dura șapte zile, în fiecare zi a câte 60 de minute, începând cu 9 august și terminând cu data de 15 a aceleiași luni.
Festivalul Mondial al Păcii reprezintă o celebrare a transformării individuale și colective înspre pace. Viziunea acestui Festival Global al Păcii e de a se concentra pe transformarea conștiinței individuale astfel încât să se producă o schimbare în cele șapte probleme majore cu care fiecare familie, țară precum și întreaga lume se confruntă la momentul dat.
Acest eveniment e unul nereligios. Participanții vor veni din diferite credințe, tradiții spirituale precum și de pe diferite drumuri ale vieții.
În fiecare zi, organizatorii și participanții se vor concentra pe una dintre cele șapte probleme majore care afectează întreaga lume și vor medita pentru pace. Pe durata evenimentului, se va ține intenția ca toți cei care au suferit în urma virusului COVID-19 să treacă într-o stare de pace, iar această problemă să fie rezolvată la nivel local și global.
Ziua 1 – Pace între națiuni
Ziua 2 – Pace pentru copii
Ziua 3 – Pace între diferitele rase și religii
Ziua 4 – Pace pentru natură și viața sălbatică
Ziua 5 – Pace pentru femei
Ziua 6 – Pace pentru suficiența economică
Ziua 7 – Pace pentru evoluția colectivă a umanității
Doar cineva care se află într-o stare de pace poate crea o lume a păcii. Fiecare participant și organizație care ia parte la acest festival reprezintă o valoroasă contribuție pentru tranziția globală înspre pace. Doar împreună putem să contribuim la ivirea soluțiilor pentru fiecare dintre cele șapte probleme majore.
Organizat de O&O Academy, India, Krishnaji și Preethaji sunt liderii transformaționali din spatele acestei viziuni. Ca fondatori ai academiei, ei au condus, prin intermediul cursurilor, convorbirilor și programelor organizate la academie și nu doar, milioane de oameni de pe întreg globul în profunde călătorii transformaționale.
Participă la transmisiunea live zilnică la 7.30 și 15.30, ora Moldovei între 9 și 15 august.
- https://www.youtube.com/channel/UC12TJ-amLsPBVVgW9_Y9Xew/live (Limba rusă)
- https://www.youtube.com/watch?v=mr7wUoQmQbc (Limba engleză)
Informații de contact, Moldova: Andrei Fedoreev – [email protected], 076011731















