Pretorul sectorului Botanica va rămâne fără salariu pentru o lună și riscă să fie demis din funcție

oleg-ratoi_88739500-e1558944128922

Ion Ceban a menționat în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor municipale că pretorul din sectorul Botanica va rămâne fără salariu pentru o lună, iar cel al sectorului Buiucani va primi doar jumătate din salariul pentru luna iulie. Acesta a mai menționat că următoarea avertizare se va solda cu demisia din funcție. Această decizie vine în contextul nemulțumirii față de lucrările care se efectuează în unele sectoare din municipiul Chișinău.

„Rog Direcția juridică să pregătească o mustrare pentru pretorul sectorului Botanica, următoarea va fi egală cu demisia din funcție.

Pentru că aceste lucruri au degenerat așa cum le-am văzut eu vineri, rog Direcția resurse umane împreună cu juriștii să facă tot posibilul ca pretorul sectorului Botanica să rămână fără salariu pentru luna iulie, iar pretorul din sectorul Buiucani să rămână fără jumătate de salariu pentru aceeași lună”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor municipale.

Ceban a specificat că cei care nu-și vor face munca conștiincios vor fi penalizați sau chiar demiși, iar la pretorii avertizați aceasta este ultima preîntâmpinare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente