De unde #NeamPornit și unde #AmAjuns. Viața pereților de sub podul de la Telecentru

Așa observam cum treptat dispar uși care îmi erau atât de dragi, o fereastră roz care nu era la locul ei și asta o făcea specială, am urmărit cum e distrus cinematograful care însemna mult pentru mine. Nu știu cum e acum, dar după ce a fost distrus în interior, printr-o gaură din peretele lateral puteai pătrunde în incinta acestuia. Așa am intrat de câteva ori să fac fotografii, să văd ce a mai rămas. Ultima oară am intrat ca să-mi iau rămas bun. De atunci, rareori când privesc în direcția lui. Noi ne-am luat rămas bun unul de la altul. Într-o oarecare măsură el m-a învățat că ceea ce e pe ecran uneori contează mai puțin decât ceea ce e în sală. Tot el m-a învățat că uneori este exact invers: privește spre ecran și mai mult nicăieri și neapărat stai până la sfârșit, ieși ultima din sală.

Tot în troleibuz sau în microbuz fiind, am descoperit că cel mai mult iubesc la Chișinău umbrele sale. Eram convinsă că aici sunt cele mai frumoase umbre. Cu timpul, am observat cum dispar și ele, brusc, fără a lăsa urme și șansa de a le desena conturul, ca să rămână măcar ceva. Un tablou care stă de mulți ani neclintit lasă o urmă pe perete. Trist e că același lucru nu se întâmplă și cu umbrele. Până și soarele e selectiv.

Pe 14 mai, primăria a anunțat că pereții pasajului podului de la Telecentru vor fi decorați cu picturi murale. „Inițiativa are drept scop redarea unui aspect estetic zonei podului, precum și promovarea artiștilor plastici autohtoni”, era menționat în comunicat. Concursul urma să se desfășoare între 13 și 31 mai, fiind chemați să participe artiști de arte vizuale, de pictură murală, de design grafic, de graffiti, 3D și alții.

Lucrările urmau să fie evaluate de o comisie de selectare a concepției de proiect, desemnând ulterior câștigătorii.

Din discuțiile cu artiștii graffiti am aflat că în scurt timp a urmat o întâlnire cu pretorul sectorului Centru. La ea au fost prezenți aproximativ opt artiști. În cadrul întâlnirii, s-a stabilit ca:
# partea de jos a pereților să nu fie vopsită, deoarece acolo sunt deja lucrări graffiti și de artă stradală;
# la redarea aspectului estetic al podului să fie implicați toți participanții la concurs;
Tot în cadrul discuțiilor, Dmitri Potapov a propus ca Eugen Boico să fie desemnat coordonator al proiectului. Toți au fost de acord.

Puiul galben și Ștefănel

Troleibuzul 10, de ani de zile, trece fix pe lângă pod și apoi o ia spre strada Miorița. Podul de la Telecentru era unul dintre locurile pe care îl urmăream prin geam de fiecare dată. Erau două lucrări care îmi plăceau cel mai mult.

Prima era pictura cu un pui galben. Îmi trezea sentimente confuze. Era interesantă, ciudată, dar eu eram foarte axată pe starea puiului, nu îmi era clar dacă se simte bine sau rău. În orice caz, memoria mea a decis că imaginea aceasta neapărat trebuie să își găsească loc pe peretele ei, acolo unde stau îngrămădite toate desenele, scenele care mi-au atras atenția fără vreo explicație rațională. Câțiva ani mai târziu, avea să văd într-o revistă un articol despre o trupă locală. Textul era însoțit de fotografia băieților din trupă pe fundalul picturii cu puiul galben. Îmi pare că atunci am încetat să-mi fac griji pentru el. De atunci, de fiecare dată când treceam cu troleibuzul pe lângă pod simțeam un fel de mândrie că știu istoria puiului.

Mulți ani mai târziu, avea să ajung să lucrez lângă acei băieți de pe fotografia din revistă. Aproape patru ani am lucrat alături de trupa Cuibul. Și toate imaginile care au apărut pe peretele memoriei mele cu imagini clare, descifrate nu au dat-o la o parte pe cea cu patru băieți tineri și un pui galben. Pe parcurs, am aflat că autorul ei era un mare fan al acestei formații. Așa că în ’97, în cadrul primului festival de graffiti și artă stradală, acesta a hotărât să își exprime admirația printr-o pictură murală. Nu am aflat numele lui, unde este acum, dacă mai ascultă Cuibul și, cu atât mai mult, dacă a însemnat ceva pentru el acest pod.

Al doilea era Ștefănel. Țin minte că era foarte aproape de pui. Era o pictură a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Doar că în lucrarea dată marele domnitor „aprig la mânie și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat” avea un strabism convergent destul de accentuat. Eu învățam atunci în clasele primare. Și eu știam că Mihai Eminescu este Luceafăr, iar Ștefan este Mare – Sfânt. Despre ei se vorbea serios lângă vreo gutuie, o candelă aprinsă… sau pe scena unei săli festive, îmbrăcat într-un costum național, cu voce tare și neapărat cu un dor de parcă ți-a fost rudă de sânge. La încheiere se rostea și vreo frază despre ce ar zice oare dacă ar fi azi în viață sau cât de tare avem nevoie de ei acum, în aceste vremuri de grea cumpănă.

Despre Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare și Sfânt nu se râde și când colo, iată-l mare, cu mustață, barbă, coroană se uită la mine (ei cum, aproape la mine) în ochi. Dacă mai erau copii în troleibuz, neapărat se găsea vreunul să râdă, rostind: „Iati’, Ștefan cel Mare încrușăt”! Așa, podul de la Telecentru mi-a oferit una din primele lecții despre idoli, autoritate, eroi și libertatea de a râde uneori la auzul acestor cuvinte. De a avea dreptul să nu iei chiar totul în serios, doar pentru că cineva așa a decis pentru tine.

Sub straja Teleradio Moldova

Pe parcursul anilor, Ștefănel și puiul au dispărut. Au apărut alte picturi în loc. Și asta era în regulă. Era un proces firesc – un mic regret că ceva a dispărut, dar curiozitate ce o să apară în loc. Arta stradală și graffiti sunt lucrări care nu sunt menite să existe mult timp. Fiecare artist știe că, în câteva zile, lucrarea sa poate să dispară, fiind acoperită de alta. În cadrul comunității există anumite reguli nescrise. Începătorii nu pictează deasupra lucrărilor celor cu experiență sau a lucrărilor care sunt realizate bine tehnic sau sunt cu adevărat ieșite din comun.

Anii de glorie ai graffiti și artei stradale în Moldova au trecut demult. Artiștii menționează de regulă anii ’90 ca primul val, și perioada 2009-2015 drept al doilea val. E important de menționat că arta stradală și graffiti nu sunt același lucru: arta stradală e mai mult despre picturi, imagini, iar graffiti reprezintă semnături realizate într-un anumit stil. Anume artiștii graffiti sunt cel mai des considerați vandali și neînțeleși de către societatea în masă. Mesajele criptate în linii, culori, contur sunt ușor descifrate de către cei din comunitate, iar pentru restul de multe ori sunt doar o mâzgălitură.

Chiar și graffiti ale lui Jean Michel Basquiat cred că mulți le-ar considera urâte și absurde. De fapt, aș vrea să evidențiez că nu trebuie neglijate chiar toate mesajele din seria „Mașa…”, în unele cazuri ele devin parte a istoriei urbane și se găsesc oameni care fac o întreagă investigație despre ele.

Bineînțeles, în ultimii ani am remarcat și eu că picturi noi apăreau tot mai rar, podul nu mai părea atât de viu și totuși, pentru mine continua să fie un fel de manifest care mă făcea să zâmbesc. Podul de la Telecentru. Locul unde se află clădirea Teleradio Moldova. Fix alături de semnăturile în culori aprinse, picturile ciudate, mesajele și desenele uneori obscene e locul unde de ani de zile, de ani de zile e aceeași vatră, baștină, popasuri de suflet, tezaur… De zeci de ani aproape nimic nu se schimbă, poate doar cu o anumită periodicitate, discursul politic. Faptul că din geamurile acestei clădiri mari – unde are loc încă un show de zile mari cu intonație prezentat de Andrei Porubin sau unde un student de la jurnalism urmează tradiția transmisă din torent în torent de a petrece două ore la emisiunea lui Mircea Surdu în rol de public – poți citi pe un perete un mesaj indecent, maximalist, radical, fatalist… îmi făcea plăcere, chiar dacă, posibil, una ușor amorală.

Покрасить в зеленый цвет и выбросить

Pe 13 iulie am aflat că sub podul de la Telecentru urmează să fie realizată o pictură murală. Aceasta va cuprinde integral elementele brandului de țară al Republicii Moldova – Pomul vieții – și va fi efectuată de către artistul muralist Dmitri Potapov. Partenerii inițiativei, BERD’S Design Hotel și compania de vopsele lavabile CAPAROL Moldova vor fi cei care vor face posibil acest proiect.

Pe 14 iulie a avut loc lansarea inițiativei. Online. La eveniment au participat:
# Rodica Verbeniuc, directoare generală a Agenției de investiții;
# Eugen Boico, director general al Agenției de creație Publicis Moldova:
# Ion Ceban, primar general al municipiului Chișinău;
# Sergiu Aftenev, director Caparol Moldova;
# Lucia Berdos, proprietara Design Hotel BERD’S.

Înregistrarea video a evenimentului o găsiți aici.

În noaptea dinspre 17 spre 18 iulie, am mers la podul de la Telecentru pentru a fotografia câteva lucrări și pentru a discuta cu un artist graffiti.

În dimineața zilei de 18 iulie, o echipă de muncitori a început să șteargă picturile și să pregătească pereții pentru „Pomul vieții”. Am aflat întâmplător, una dintre colege a trecut prin acea regiune. Lansarea procesului de lucru nu a fost anunțată pe nicio pagină, organizatorii nu au făcut niciun live, nu au trimis niciun comunicat de presă, nici măcar primarul Ion Ceban care, de regulă, publică zilnic șapte sau opt postări pe pagina sa, nu a postat nicio fotografie referitoare la demararea procesului de lucru sau… creație, nici măcar un check-in modest.

În jurul orei 14.00, eram sub podul de la Telecentru. Eu, soarele, căldărușele Caparol, muncitorii, echipamentul tehnic și nici zare de vreun activist civic, reprezentant al unei inițiative civice urbane, nimeni dintre organizatori. Picturile pe care le fotografiasem noaptea trecută deja nu mai erau.

Niciodată nu am înțeles această frază până la capăt, în schimb am simțit-o bine. Într-un mod ciudat, ea se ține de mine deja de mulți ani ca o mâță flămândă care tot cere mâncare și nu-nțelegi de ce te-a ales anume pe tine. Doar că mieunatul unei mâțe am învățat să-l descifrez, dar ce are verdele cu aruncatul așa și nu am înțeles. Este ceva sadic în asta. De parcă e un ritual al unui criminal în serie. Am încercat să mă uit la schița picturii murale atât de pe telefon, cât și de pe computer. Cumva speram poate verdele va arăta altfel. Dar de fiecare dată îmi trezește aceeași asociere: pereții din blocurile sovietice. Cum ai merge printr-un coridor lung al unui cămin de tip familial. Doar că în perioada sovietică, dar și astăzi pereții sunt vopsiți cu albastru sau verde doar pe jumătate, partea de sus cu lapte de var. Datorită albului nu arată atât de sumbru. În perioada sovietică, interiorul blocurilor locative erau vopsite preponderent cu verde și albastru pentru că în depozite rămăseseră mari rezerve de vopsea anume de aceste culori. Aici verdele a fost ales din motive estetice. Și oricât ar încerca „Pomul vieții” să-și întindă brațele, verdele pare să-l înghită.

„Aici nu se promovează un singur brand. Se promovează țara”

Am discutat cu Eugen Boico, coordonatorul proiectului pentru a afla mai multe detalii despre inițiativa dată.

Din spusele acestuia reiese că a aflat despre această inițiativă atunci când primăria a anunțat  concursul. La acea etapă deja era implicat în promovarea programului de susținere a turismului intern. Atunci a și remarcat că zona de sub podul de la Telecentru este una dintre puținele unde direcția traficului e dinspre oraș spre zona rurală. „Este un spațiu imens care nu e valorificat pe deplin. Artiștii stradali care au lucrat acolo au ocupat doar 40-50 % partea de jos a peretelui, partea de sus fiind neacoperită sau acoperită cu publicitate.” După concurs, Eugen a fost contactat de către câțiva artiști urbani cu propunerea ca și el să se implice în acest proiect. Atunci a și elaborat schița (prezentată mai jos) și a expediat-o primăriei și potențialilor parteneri. „Din start, am prezentat un proiect care utilizează pereții de sub pod ca pe o pânză unitară, nefragmentată. Eu nu am propus să fie utilizată doar partea de sus. Am primit apel de la Dumitru. Ulterior, am aflat că era planificat să fie acoperită doar partea de sus, fiindcă pentru acoperirea totală nu existau resurse suficiente. Pretura a acceptat proiectul meu. Apoi am implicat și alte organizații.” În opinia acestuia, multe dintre picturile de sub pod aveau tentă pur comercială, spre exemplu cea dedicată echipei de fotbal Zimbru Chișinău.

# Despre rolul Publicis

„În cadrul acestui proiect Publicis are rolul de facilitator benevol. Publicis nu are niciun venit din acest proiect. Efortul depus în elaborarea schiței, coordonarea cu toți participanții, identificarea și atragerea potențialilor parteneri – toate au fost făcute pro bono.”

# Despre lipsa unor consultări cu organizații a căror activitate ține de viața, cultura urbană a Chișinăului, îmbunătățirea aspectului estetic al orașului, elaborarea codului vizual al orașului, monitorizarea activităților întreprinse de primărie etc.

„Noi avem o autoritate în Chișinău care se numește Pretura sectorului Centru din cadrul Primăriei Chișinău. Probabil sunt organizații care își doresc să lupte cu cineva, dar din toată experiența mea de implementare a unor proiecte de acest gen am înțeles că:

# cu cât mai mulți sunt implicați în discuție, cu atât mai puțin probabil că proiectul va prinde viață;
# fiind o persoană care se ocupă cu creație, prefer să lucrez cu cei care crează. Nu am găsit necesar să mă consult cu vreo organizație, mai ales că în Chișinău există o autoritate care ia decizii;
# în loc să lupt să opresc un proces, să distrug ceva, eu prefer să vin cu propuneri concrete.

Țin să menționez că de la bun început am zis că vom implementa acest proiect doar dacă Stadionul Republican va fi declarat zonă liberă pentru artiștii urbani. Aici aș vrea să întreb unde au fost organizațiile toți anii aceștia, când efectiv o locație aflată în centrul orașului, văzută de mult mai mulți oameni decât cea de la Telecentru, este într-o stare deplorabilă, anume din punct de vedere estetic.”

# Despre artiștii graffiti care și-au manifestat dezacordul privind acest proiect

„Reprezentanții comunității de artă urbană care își manifestă cel mai mult dezacordul sunt cei care planificau să organizeze acolo un festival și să acopere picturile existente la acel moment. Aceștia sunt departe de artă, au scopuri comerciale și își promovează propria politică. Cei care chiar își doresc să se exprime prin intermediul lucrărilor lor ar trebui să fie bucuroși de apariția unei locații unde au toată libertatea de a crea. Pânza e mai importantă decât locul. Cred că anume cei care își manifestă acum dezacordul vor fi și cei care primii vor vandaliza pictura murală «Pomul vieții».”

# Concluzii

Promovarea turismului intern nu e un subiect de concurs, la fel cum nu e și ameliorarea situației în țară. Aici nu se promovează un singur brand. Se promovează țara. Prezența logourilor, după părerea mea, una destul de discretă, e pentru a le mulțumi celor care s-au arătat deschiși să își aducă aportul. Dacă acest proiect va fi un succes, cu siguranță va exista posibilitatea de a deschide încă două locații pentru artiștii urbani.

Festivalul la care face referință în cazul dat Eugen Boico se numește Urban Vibes. Acesta se desfășoară deja de trei ani în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, fondatoarea și organizatoarea principală fiind artista graffiti Izzy Izvne (Inna Jeleascova). Evenimentul urma să aibă loc și în acest an, cu susținerea Swedish Institute, Swiss Cooperation Moldova și a câțiva parteneri comerciali cum ar fi Moldcell.

Scopul acestui festival este de a dezvolta cultura urbană și hip-hopul din Moldova. Printre parteneri trebuia să fie și USAID, care și anul precedent și-a oferit sprijinul. De asemenea, primăria a alocat o sumă de bani pentru desfășurarea festivalului. Anul acesta era preconizat ca evenimentul să aibă loc sub podul de la Telecentru. Conceptul evenimentului prevede îmbinarea mai multor direcții din cultura urbană ca: graffiti, hip-hop, work out, parkour, streetball etc. Intrarea și participarea este gratuită. Niciodată în istoria festivalului acesta nu a fost susținut de către vreun partid politic.

Țin să menționez că am discutat și cu Dmitri Potapov. Acesta mi-a zis că va depune tot efortul ca rezultatul final să nu se asemene atât de mult cu un banner. Cei care îl vor ajuta în procesul de lucru, pe lângă voluntari, sunt artiști care deseori au realizat lucrări personale pe acei pereți.

„Îmi oferiți, vă rog, un comentariu?”

Judecând după postările de pe rețelele sociale, înțeleg că majoritatea persoanelor au aflat despre inițiativa de a picta „Pomul vieții” pe pereții de sub podul de la Telecentru abia după ce decizia a fost luată. Și totuși, până în data de 18 iulie, când au început lucrările, comentarii și postări la acest subiect au fost destul de puține. Printre cei care își manifestau dezacordul erau artiștii graffiti, artiștii de artă stradală, designerii grafici, suporteri ai echipelor de fotbal, dar și câteva persoane ce fac parte din anumite comunități, organizații, însă nu și comunitățile, organizațiile în sine.

Comentariile de mai jos au fost făcute la rugămintea mea directă. Niciuna dintre aceste reacții nu a fost publicată până în data de 18 iulie.

# Nata Albot (fondatoarea comuniții Klumea)

„În general, părerea mea, pur subiectivă, este că arta murală nu poate fi încadrată în genul de artă eternă. Arta murală este o chestie tranzitorie, temporară și din cauza asta, pe mine personal, nu mă deranjează dispariția picturilor murale de dinainte. Este ok ca aceste spații vizuale să migreze de la o imagine la alta și să nu le dăm prea multă valoare, pentru că, până la urmă, e artă murală, nu-s piese de muzeu pe care trebuie să le îngrijești, să le ocrotești…

Eu sper din toată inima că toți cei care își pun umărul acum la realizarea acestui mural dedicat turismului nostru să nu-și facă cumva iluzia că această lucrare trebuie să dureze acolo o veșnicie. Și ea, peste un timp, neapărat va trebui să fie transformată în cu totul altceva. În primul rând, pentru că aceste imagini sunt permanent în vizorul oamenilor și pentru că, la un moment dat, după o anumită perioadă de timp, ele încep să obosească. Este ok ca imaginile de acolo să se schimbe, acesta e și farmecul artei murale. Eu în general aș prefera acest spațiu să fie reglementat în așa mod, încât artiștii să aibă posibilitatea, să zicem o dată pe an, să-l reîmprospăteze cu lucrări noi, cu mesaje actuale.

Ceea ce pe mine foarte tare mă supără în cazul acestui nou proiect sunt acele logouri imense puse pe pod, care mă supără din punct de vedere estetic. Eu înțeleg bine că acest proiect costă bani și necesită sponsori, dar chiar trebuie de scris atât de mășcat?! Din păcate, acea imagine de pe pod atât de tare îmi distrage atenția de la lucrarea de bază, încât dacă ar fi după mine eu aș vorbi cu acești sponsori și i-aș ruga frumos să opteze pentru ceva mai micuț, mai cochet, mai delicat, dar poate așa sunt gusturile mele…”

 

# A. O. Save Chișinău (Anetta Dabija)

Am participat la prima discuție dintre pretură și artiștii care au depus lucrările pentru concurs. Eu nu prea cunosc acest domeniu și nu mi-a fost clar din start care a fost scopul concursului, dacă au existat niște reguli sau o tematică, etc. Ulterior, am înțeles că nu fost vreun subiect anume, asta ca să nu limiteze artiștii în creațiile și ideile lor. Evident că lucrările prezentate ulterior nu aveau nicio direcție comună, respectiv s-a propus ca să existe un coordonator sau un creative director pentru tot acest proces.

Ceea ce m-a pus pe gânduri atunci a fost faptul că una din artiste spunea că este necesar de lăsat și spațiu liber pentru cei care l-au utilizat până acum în calitate de pânză pentru ideile lor creativă, că orașul nu e împânzit de graffiti, tocmai pentru că există acel spațiu.

Nu mi-aș dori să ne pomenim, la scurt timp, cu graffiti-uri peste tot în oraș, mai ales pe fațada clădirilor. Înțelegem că autoritățile, probabil, au avut și intenții bune, dar să-i dăm Cezarului ce este al Cezarului – nu este ok să-i privăm pe tinerii artiști de un spațiu care, până la urmă, l-au utilizat ei, și nu noi. Poate, ca să nu rămână nimeni supărat din toată această epopee, ar fi ok ca lucrarea pe care și-au propus-o realizatorii să o creeze, să fie doar pe partea de sus a pereților.

# Asociația „Primăria Mea”

„Salutăm ideea implicării mediului de afaceri în amenajarea spațiilor publice, dar considerăm că atunci când este vorba de asemenea intervenții de amploare în spațiul public, vizualizate de zeci de mii de cetățeni pe o perioadă îndelungată, este nevoie de mai multă transparență și participare.

În același timp, inclusiv intenția inițială trebuie discutată: podul de la Telecentru e spațiu legal pentru graffiti, în care de-a lungul timpul o serie de oameni s-au exprimat liber, fără teamă de amendă. Respectiv, decizia de a oferi «spațiul» cuiva, ar trebui să aibă un oarecare consimțământ și participare. Exemplul altor orașe arată clar că prezența locurilor legale de graffiti mediază problema desenelor ilegale.”

# Grupul de inițiativă „Occupy Guguță”

„Podul de la Telecentru trebuie să rămână un spațiu liber pentru toți artiștii și artistele graffiti. În loc de un spațiu dinamic de exprimare liberă, artistică, politică, socială, vom avea monopolul unei expresii sterile «Ne-am pornit» întinsă pe sute de metri pătrați. Nu suntem împotriva îmbunătățirii, reabilitării și amenajării unor spații publice din oraș, ci împotriva modului în care cetățenii și artiștii au fost tratați cu lipsă de respect. Consultări, transparență, participare, viziune de dezvoltare culturală? Nu, suntem departe de așa ceva. Ce avem în schimb? Lipsă de diversitate, ignorarea doleanțelor propriilor cetățeni și favorizarea businessului în detrimentul cetățeanului de rând. În anul 1997, sub podul de la Telecentru a avut loc primul concurs din Moldova pentru artiști și toți doritorii. De atunci, acesta este un loc folosit de artiștii și artistele graffiti. Unicul loc de liberă exprimare legală a acestora. Deși Pretura sectorului Centru anunța în luna mai că vrea să promoveze artiștii plastici autohtoni, iar primarul Ceban spunea despre podul de la Telecentru că este «o imensă pânză de exprimare pentru artiștii noștri muraliști, care vor să-și expună ideile în culori», până la urmă, prin lipsă de transparență și de consultări publice, am ajuns la un mare panou publicitar, realizat de un singur artist, cu logourile celor care finanțează pictura puse acolo pe o perioadă nedeterminată. Nu e clar nici din ce motive pretura s-a axat pe acest pod, neavând idee de peretele exact sau mărimile acestuia și nici de câți bani sunt necesari pentru prelucrarea suprafeței și a picturii în sine. Ideea inocentă de «promovare a artiștilor locali», desigur, într-o manieră neîndemânatică tipică autorităților, dispare când intră în joc «cumetrismul» nostru, cel de toate zilele și interesele comerciale ale anumitor agenți economici, restul fiind imediat dați la o parte. Podul de la Telecentru reprezintă peste 20 de ani de istorie a comunității locale de graffiti. 20 de ani în care artiștii au contribuit la dezvoltarea artei urbane și au îmbogățit patrimoniul cultural. 20 de ani ce urmează a fi acoperiți de încă un covor pseudopatriotic. Ne-am dori ca în comunitatea de artiști să existe solidaritate și colaborare, la fel și între locuitorii acestui oraș. Ne-am dori ca spațiile publice să rămână accesibile și reprezentative pentru toți cetățenii și cetățenele. Ne-am dori ca autoritățile să învețe odată și odată cum se consultă părerea locuitorilor și ce înseamnă cu adevărat incluziune. Cât despre acest proiect-reclamă executat în scop comercial, folosind proprietatea publică municipală, propunem APL-ului să taxeze beneficiarii cu suma prevăzută pentru arenda acelui perete în calitate de spațiu publicitar.”

# Asociația Oberliht (comentariu oferit de Vladimir Us)

„Da, picturile de sub podul de la Telecentru reprezentau o valoare artistică, iar locul în sine reprezintă în continuare un element comunitar important, cu care se identifică majoritatea artiștilor de artă stradală din Moldova. Aici și în alte spații similare s-au format ca artiști și și-au dezvoltat abilitățile de desen/au cunoscut stiluri și tehnici noi de lucru. O bună parte dintre lucrări a fost creată în urma unor competiții de desen organizate în anii trecuți, iar alte picturi au fost create la propria inițiativă a membrilor comunității de artă stradală de la noi. Și unele și altele trebuiau păstrate pentru că, dincolo de valoarea lor artistică, mai au și o valoare istorică – această galerie în aer liber are o istorie de peste 20 de ani, ceea ce e foarte mult pentru țara noastră tânără.

Asociația Oberliht, în calitate de organizație care activează în domeniile artei și culturii începând cu anul 2000 și care a susținut/promovat în toți acești ani artiști aflați la începutul carierei lor profesionale, nu a fost invitată să participe la discuțiile inițiate de municipalitate. Ne pare rău că autoritățile locale nu apelează la expertiza celor activi în domeniul dat. În lipsa unei strategii de dezvoltare culturală la nivel municipal și a unei viziuni pe termen lung, este obligatoriu pentru orice funcționar și politician să apeleze la cei cu experiență pentru a nu da dovadă de lipsă de profesionalism sau chiar de ignoranță pentru un domeniu sau altul.

Părerea mea personală este că acest concurs trebuia promovat în rândul comunității artistice prin intermediul organizațiilor active în sfera artei și a culturii din Chișinău și, totodată, în rândul locuitorilor sectorului Telecentru, într-un mod transparent și cât se poate de prietenos. Proiectul selectat (schița anexată) nu se încadrează nici într-un fel la categoria arte, fiind mai curând o campanie de promovare a unui mesaj comercial. Privită din acest punct de vedere, este o reclamă a unui produs sau serviciu (în cazul dat se promovează servicii turistice) și ar trebui taxată ca o reclamă, alături de celelalte reclame afișate pe panourile publicitare din municipiu. Din câte cunosc, podul de la Telecentru nu are statut de panou publicitar, iar în cazul transpunerii reclamei propuse pe pereții podului (proprietate publică municipală), acest lucru ar încălca cu siguranță regulamentul existent privind publicitatea stradală.

Din nefericire, asistăm la cel mai urât mod de instrumentalizare a unor tineri artiști care sunt chemați să participe în calitate de voluntari (adică pe gratis) ca să contribuie la crearea celui mai mare panou publicitar din acest oraș, gândit într-un stil pseudonațional și pseudopatriotic (valoarea artistică, dacă doriți spirituală, a covorului moldovenesc, recunoscută și inclusă în patrimoniul mondial al UNESCO, fiind folosită pe post de etichetă – imagine vandabilă – cu scopul promovării unor bunuri și comodități), ieftin din punct de vedere artistic și lipsit de originalitate (se face uz de un logo existent și derivatele lui). Proiectul selectat nu urmărește să trezească creativitatea în tineri și nici să le ofere posibilitatea realizării unei lucrări la libera alegere (ceea ce ar promova libertatea de exprimare), dar urmărește să promoveze un hashtag #NeamPornit asociat cu servicii turistice. Privit din acest punct de vedere, proiectul propus nu se încadrează într-un proiect de artă și nici nu poate fi asociat cu o valoare artistică.

Dincolo de lipsa de tact și respect de care au dat dovadă organizatorii când au exclus din discuții artiștii stradali și comunitatea artistică în general și le-au acoperit ulterior lucrările cu vopsea, făcându-i să se simtă cetățeni de o categorie inferioară, proiectul propus nu aduce plus valoare locului propriu-zis și locuitorilor sectorului Telecentru, care și așa duc lipsă de spații culturale, comunitare și de agrement (am pierdut într-un final și Cinematograful Gaudeamus!). Spațiul de sub pod are potențial mare pentru a deveni un mic centru de cartier/un parc urban/o piață sezonieră etc., care ar putea funcționa drept spațiu pentru manifestări publice, concerte și întâlniri informale (care așa și funcționa până acum).

Astfel apar întrebările ce urmează. Ce funcție nouă aduce proiectul dat acestui loc și ce plus valoare în afara unui coridor de tranzit pentru mașini? Prin ce el îmbunătățește acest spațiu la nivel de funcționalitate? La aceste întrebări trebuie să răspundă în primul rând funcționarii Primăriei municipiului Chișinău.”

În afară de Izzy, am discutat și cu un alt artist de graffiti pentru a avea părerea unei persoane care nici nu este implicată în organizarea festivalului pe care se pune atât mult accent, dar nici nu face parte din echipa implicată în crearea picturii murale „Pomul vieții”.

„Podul de la Telecentru a fost unul dintre primele locuri unde a apărut graffiti. Am multe amintiri legate de acest loc. În perioada 2009-2013, desenam foarte des acolo. Mai mult, alături de echipa 3lb îi ghidam acolo pe turiștii pasionați de graffiti. Acolo și-au lăsat semnătura mai mulți artiști din Europa, America Centrală, Canada. Podul de la Telecentru era cunoscut tuturor din comunitatea graffiti și artă stradală din oraș – era varianta noastră de Hall of Fame și e cumva trist că cineva îl transformă în publicitate. Pe de altă parte, înțeleg și poziția celor care vor lucra asupra acestui proiect publicitar. Cum n-ai da, faci un ban. Deși pentru un astfel de proiect se putea de creat o altă schiță. Este un lucru trist ceea ce urmează să apară pe acești pereți. Dar e curioasă și toată această gălăgie în jurul acestui proiect. Să fim sinceri, în ultimii ani, pe acești pereți rareori apăreau picturi sau graffiti, poate cinci-10 pe an…

Încă mă întreb de ce organizatorii au ales anume acest spațiu… Un lucru e cert, acest paragraf din istoria graffiti, a street art-ului local s-a încheiat. Îmi pare rău că au șters picturile vechi, însă e foarte probabil că ceea ce va apărea în loc va fi un fundal perfect pentru noi lucrări. Personal, aș veni chiar printre primii pentru a picta deasupra propriul graffiti – cu litere cât mai mari. Până la urmă, totul depinde de ce atitudine vor adopta artiștii. Tot ce se face, spre bine se face. Vor realiza pictura murală, inaugurarea va avea loc cu mare patos, muzică, fanfară, televiziune… Probabil, în prima perioadă, zona va fi păzită. Însă cu timpul, toate se vor așeza la locul lor și de această istorie își vor aminti la fel cum își amintesc de festivalul din ’97”.

C’est la fin

Farmecul pereților de sub podul de la Telecentru era în sinceritatea lor. Nu era nici pe aproape cel mai frumos Graffiti Hall of Fame, dar era așa cum suntem noi în realitate. Acei pereți niciodată nu au vrut să pară mai mult decât sunt. Își acceptau toate straturile, culorile și le purtau cu demnitate, chiar și acel x** era purtat cu demnitate. Podul era mereu adevărat.

Acum, pereții lui au fost spălați, neteziți un pic și urmează să fie îmbrăcați așa cum au decis câțiva oameni.

Văzând arta stradală din alte orașe, întotdeauna îmi părea rău că la noi lipsesc mesajele sociale. În afară de câteva stencil graffiti-uri, majoritatea picturilor nu transmite niciun mesaj social, cel puțin nu unul cât de cât ușor de descifrat. Posibil că unele așteptări nu sunt în zadar.

„Pomul vieții” ar putea fi prima pictură murală impunătoare care transmite un mesaj social.
To whom it may concern — it’s your move.