La început de iulie, scriam despre povestea lui Alex Gutsaga, tânărul care a amenajat popasuri pe traseele pentru rafting, caiac și biciclete, dar nu putea activa din cauza unor prevederi ale guvernului.
Alex a trimis trei scrisori la guvern ca să i se explice prin ce caiacul este mai periculos decât salturile cu parașuta sau tururile prin galeriile subterane vinicole, atunci când ne referim la riscul de contaminare cu virusul COVID-19.
„Prima oară, am expediat o scrisoare din partea kayakingtours.md. A două oară – împreună cu agențiile de turism. La Cricova și Mileștii Mici se organizează tururi în condiții de umiditate înaltă, cu 12 grade căldură și spații în care aerul nu circulă (mediu favorabil pentru contaminare). Sincer, nu înțeleg această discriminare. De ce e în regulă să te plimbi prin galerii, dar pe apă nu? Răspunsurile pe care le-am primit sunt copy/paste din decizia comisiei, fără nicio explicație. «Se interzic activitățile cultural-sportive.» Punct. Numai cei ce fac sport de performanță au undă verde. Și iarăși, 30 de oameni pot sta la Vadul lui Vodă cu berea în mână, iar poliția nu face nimic. Dacă văd trei oameni în caiac, dau amenzi usturătoare. În Turcia vor zbura avioane cu 250 de oameni la bord și autoritățile nu văd în asta un risc sporit de contaminare cu virusul COVID-19, însă e o problemă dacă doi oameni împart un caiac sub cerul liber, pe Nistru” spunea Alex.
În acest weekend, Kayaking tours a anunțat că-și reiau activitatea. Un tur de șapte ore pe caiac te va costa 400 de lei, iar pentru patru ore și jumătate – 300 de lei, de luni până joi. Vineri-duminică vă va costa 400 de lei pentru jumătate de zi și 500 pentru o zi întreagă.
https://www.facebook.com/kayakingtours.md/posts/4667883123225611?__xts__[0]=68.ARA8Q0DC-8Km-b-_559Q_Qwuk4S-RjAS3u3EM6pFGAXB7aqWaBhtZfOcyK-uhJMnhhaj8PfP8limtoAc_sY8lVLwFGkM82TEKrrVd9udYyIJgVzLnaxt9OJD–ylqjk-WLgiigDapXt84X56U6JJQlyDx4MZcl8NMns9zbJGIidwUN5mg8vSWK4_5VLmf1FLn1S3g_uiAslLvpWRyaBsbsmnMgBIA4Zj7G7Ql1eehSN3gykzJ8AMbWFrw4gAVoleGBwYLl4F0_OjT5PcN6y59MFTquPfySfQ__L2LM_7gb4eIwhGtodWUhlgMGscrxLa_nS0h_yWYOeChN7cxuKsudmcyWr4&__tn__=-R