Grupului parlamentar PRO MOLDOVA au avut o rundă de consultări cu reprezentanții fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr. În cadrul discuțiilor, cele două partide au discutat despre situația social-politică și economică din țară.

„Părțile au abordat subiectele de actualitate, printre care proiectele pentru care guvernul lui Dodon și-a asumat răspunderea, în condițiile în care legislativul este funcțional, iar proiectele pot trece prin procedură normală, astfel încât aleșii poporului să le examineze și să se asigure că executivul condus de Igor Dodon nu strecoară scheme criminale, precum s-a întâmplat în luna aprilie. Parlamentarii s-au expus în repetate rânduri pentru majorarea salariilor, a pensiilor și pentru sporirea sprijinului social al oamenilor încă de la începutul pandemiei, când au indicat și sursele financiare de unde pot fi acoperite aceste cheltuieli. Asumarea de răspundere pe patru proiecte a guvernului consilierului Chicu nu este altceva decât o șmecherie a lui Dodon, cel care se acoperă cu declarații frumoase despre grija față de oameni pentru a ascunde scheme criminale”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul partidului PRO MOLDOVA.

În cadrul întâlnirii, deputații s-au expus asupra problemelor stringente din economie, precum și au prezentat măsurile urgente care urmează să fie întreprinse pentru susținerea mediului de afaceri, a fermierilor, precum și a persoanelor care au pierdut locul de muncă. O atenție aparte a fost acordată crizei sanitare și situației lucrătorilor medicali impuși să activeze într-un regim excepțional și au fost lăsați fără susținere din partea guvernului. De asemenea, a fost discutată agenda parlamentară în contextul problemelor cu care se confruntă oamenii pe perioada pandemiei.

Deputații au menționat necesitatea examinării proiectelor așteptate de cetățeni, reclamând substituirea de către actuala majoritate a temelor vitale cu cele care vin în parlament la indicația lui Igor Dodon exclusiv pentru a-i asigura un nou mandat la președinție.

La fel, părțile au abordat problema incompetenței actualului executiv și au agreat necesitatea învestirii unui guvern anticriză.