Cafenelele și restaurantele se redeschid după două luni de sistare a activității. Ce reguli vor respecta vizitatorii

PANIPIT-15625846098hfhcem
Foto: Pani Pit

Restaurantele și cafenelele din țară și-au deschis ușile în această dimineață. Reluarea activității trebuie să respecte cu strictețe măsurile sanitare obligatorii privind prevenirea infecției de COVID-19, emise de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP).

În urma colaborării dintre Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR) și autoritățile publice pentru elaborarea unui protocol de respectare a condițiilor sanitar-epidemiologice pentru relansarea activităților ReCa (restaurante, cafenele), astăzi, 15 iunie, majoritatea unităților de alimentație și-au redeschis ușile după două luni de sistare a activității din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit instrucțiunii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prevăzută în hotărârea nr. 12 din 25 mai: „Este obligatorie asigurarea folosirii unor grupuri sanitare separate pentru personal și vizitatori, aplicarea ecranelor de protecție din plexiglas/sticlă la case și locurile de preluare a comenzilor, asigurarea condițiilor pentru respectarea igienei mâinilor, după fiecare client, la prepararea bucatelor – înainte și după orice contact cu produsele alimentare –, efectuarea obligatorie a termometriei la intrare în local a fiecărui vizitator/consumator cu interzicerea accesului persoanelor cu stare febrilă și informarea lor despre necesitatea consultării medicului, informarea vizitatorilor/consumatorilor referitor la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 prin afișarea materialelor informative aprobate de autorități, igienizarea și dezinfectarea meselor de deservire se va efectua după fiecare client, igienizarea și dezinfectarea spațiilor de lucru a personalului, a spațiilor de deservire şi a grupurilor sanitare la fiecare două ore”.

Prin urmare, conducătorii instituțiilor de alimentație trebuie să respecte cu strictețe condițiile emise de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, pentru prevenirea răspândirii infecției.

Totodată, multe restaurante și cafenele sunt confuze din cauza regulilor prevăzute de protocolul impuse de autorități, un număr mare de unități de alimentație publică ezitând să-și reia activitatea.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente