Suntem tot mai aproape de vară, chiar dacă nu e ca altădată. Noi credem însă că nu e moment mai prielnic de a încerca experiențe noi acasă, motiv pentru care colega noastră Beatricia ne ajută să ne facem azi propria înghețată acasă.
# Înghețată rapidă de căpșuni și lime
Acestă modalitate de preparare a înghețatei constă dintr-o bază de frișcă la care poți adăuga orice combinație de fructe, nuci sau orice altă aromă dorești. Iată câteva idei de arome:
# zmeură și fistic;
# ciocolată și mentă;
# cafea;
# caramel sărat (cu alune);
# vanilie/ciocolată;
# mango și iaurt;
# matcha;
# tiramisu/cheesecake/fursecuri.
Ingrediente pentru baza înghețatei
# 450 ml de frișcă lichidă de 33 %, rece
# 400 ml de lapte condensat, rece
# 1 linguriță de extract de vanilie (opțional)
Mod de preparare
#1. Bate frișca lichidă rece într-un bol curat și uscat până la o spumă ușoară, cu ajutorul unui mixer. Începe la o viteză mica, după care mărește-o treptat pentru a nu tăia frișca.
#2. Adaugă laptele condensat rece și continuă mixarea până obții o frișcă fermă.
#3. Adaugă vanilia (opțional).
#4. Baza de înghețată este gata, acum e timpul să o personalizezi cu aromele preferate (piure de căpșuni, caramel etc.).
#5. Transferă compoziția într-o caserolă (sau formă acoperită cu peliculă alimentară) și las-o la congelator pentru minimum șase ore.
*Aceasta poate fi păstrată în congelator până la șase săptămâni.
#6. Formează biluțe de înghețată și servește cu plăcere.
# Sos de caramel pentru înghețată
Ingrediente
# 200 g de zahăr
# 200 ml de smântână dulce
# 100 ml de apă
# 50 g de unt
# un praf de sare
Mod de preparare
#1. Pune zahărul împreună cu apa într-o cratiță la foc mediu, fără a amesteca, lasă compoziția să se caramelizeze.
#2. Când zahărul începe să își schimbe culoarea, adaugă untul și amestecă până la topire. Ai grijă să nu te arzi, compoziția este foarte fierbinte!
#3. Adaugă smântâna dulce și sarea, amestecând bine circa un minut.
#4. Transferă sosul de caramel într-un recipient și lasă-l să se răcească complet.
# Înghețată cu coacăze neagre
Ingrediente
# 150 g de coacăze
# 160 g de zahăr
# 4 gălbenușuri
# 150 ml de lapte
# 500 ml de frișcă lichidă 33 %
Mod de preparare
#1. Pune jumătate din cantitatea de zahăr la foc mediu împreună cu laptele, amestecând continuu până se topește zahărul (a nu se fierbe).
#2. Amestecă gălbenușurile cu zahărul rămas și adaugă laptele treptat amestecând activ cu un tel.
#3. Pune compoziția obținută înapoi la foc mediu, amestecând cu o spatulă până la o ușoară îngroșare a masei, fără a o fierbe, pentru că dacă se încălzesc prea tare, ouăle se vor găti complet și sosul se va tăia. Lasă crema englezească să se răcească complet.
#4. Pasează coacăzele cu ajutorul unui robot de bucătărie sau blender vertical și fierbe compoziția circa un minut.
*Dacă folosești coacăze înghețate, primul pas este să le dezgheți.
#5. Adaugă fructele pasate în crema englezească și amestecă bine până la omogenizare. Lasă compoziția să se răcească până la temperatura camerei.
#6. Bate frișca lichidă rece până la o spumă ușoară. Începe la o viteză mică și crește-o treptat, pentru a nu tăia frișca.
*Vasul în care urmează să bați frișca trebuie să fie curat și uscat.
#7. Încorporează frișca bătută în crema de coacăze răcită (5) și transfer-o într-un recipient. Acoperă recipientul cu peliculă alimentară sau folosește o caserolă, pentru comoditate.
#8. Pune înghețata la congelator și amestec-o la fiecare oră; această procedură trebuie efectuată de cel puțin trei ori pentru a nu se forma cristale de gheață.
#9. Când înghețata a devenit fermă (sau ai obținut consistența preferată), decoreaz-o cu mentă și extra coacăză. Poftă bună!
# Sorbet de zmeură în cinci minute
Ingrediente
# 400 g de zmeură înghețată
# 70-80 g de lapte condensat
# mentă, suc de lime (opțional)
Mod de preparare
#1. Combină zmeura înghețată cu laptele condensat cu ajutorul unui blender puternic, până compoziția devine omogenă și cremoasă.
#2. Transferă masa obținută într-o caserolă sau formă acoperită cu peliculă alimentară și las-o la congelator circa patru ore.
#3. Sorbetul tău de zmeură este gata de servit și poate fi păstrat la congelator până la șase săptămâni.
# Sorbet de lămâie
Ingrediente
# 125 g de zahăr
# 200 ml de apă
# 100 g de suc de lămâie
# zestul de la 1-2 lămâi
Mod de preparare
#1. Pune apa și zahărul la foc mediu, fierbe siropul două minute și ia-l de pe foc.
#2. Adaugă zestul de la lămâie, amestecând bine și lasă siropul să se răcească.
#3. Încorporează sucul de lămâie în sirop și transferă-l într-un recipient acoperit cu peliculă alimentară (sau caserolă).
#4. Pune sorbetul în congelator și amestecă-l la fiecare oră, timp de patru ore, pentru a împiedica formarea cristalelor de gheață. Apoi, mai lasă-l în congelator pentru câteva ore pentru a se stabiliza și servește cu plăcere un sorbet răcoritor.
Autoare: Beatricia Petrașcu