(foto) Anul în care am absolvit universitatea online. Studenți din țară, dar și de peste hotare, ne povestesc cum susțin teza de licență

main

E ora 8.0 sau 9.0 sau 12.00. Iulia, Mihai sau Valentina a repetat încă o dată prezentarea. A îmbrăcat o haină clasică sau una lejeră. A răsuflat adânc și s-a așezat în fața calculatorului. După trei sau patru sau chiar cinci ani de muncă asiduă, astăzi e ziua cea mare. Acum câteva luni, niciun absolvent de universitate nu-și imagina că va susține teza de licență în regim online. Totuși, aceasta este realitatea pe care o trăim astăzi.

În data de 4 mai, ministrul educației, Igor Șarov, a anunțat că universitățile din Republica Moldova vor alege independent modalitatea de desfășurare a examenelor de licență în acest an, întrucât dispun de autonomie: „În cazul în care universitatea va opta pentru susținerea tezei de licență online, susținerea fiecărui student va trebui să fie înregistrată integral și să fie arhivată”.

# Cum s-au adaptat universitățile din Moldova

Universitățile s-au conformat și s-au adaptat situației de pandemie, iar studenții din anii terminali urmează să susțină tezele de licență în fața unei comisii specializate, ca și în anii precedenți, doar că în mediul online.

(Clic pe imagine pentru a o vedea pe următoarea și tot așa)

Academia de Studii Economice a Moldovei a prezentat o metodologie de susținere online a tezei de licență/master în ASEM în condițiile stării de urgență impuse de pandemia de COVID-19. La Universitatea de Stat din Moldova, fiecare facultate și-a programat deja orarul pentru susținerea tezelor de licență. Toate susținerile vor avea loc în regim online, fără excepții.

Universitățile din regiuni, la fel, au renunțat la modalitatea tradițională de susținere a tezei de licență, trecând această activitate în mediul online. De exemplu, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a elaborat un regulament special pentru susținerea tezelor în regim online. Etapele de susținere a tezei arată în felul următor.

Modalitatea de susținere a tezelor de licență în regim online a fost adoptată și de către universitățile private din țară. De exemplu, la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), s-a decis că: „examenele curente, examenele de finalizare a studiilor superioare și susținerea tezelor de licență/master se vor desfășura în regim online”.

# Experiențele absolvenților din promoția 2020

Regulamentele și deciziile reprezintă partea tehnică. Totuși, pentru a înțelege cum stau lucrurile cu adevărat, am decis să discutăm cu mai mulți studenți care absolvă o universitate din Moldova sau de peste hotare în acest an.

Absolventă la Marketing: „Pentru noi, este șocant că vom absolvi universitatea online”

Valentina Gaidarji este studentă în anul III la facultatea de Marketing și Logistică, specialitatea Marketing, la ASEM. Anul acesta urmează să susțină teza de licență în format online.

„Fiind în ultimul an de studii, viața de student s-a schimbat, mai ales regimul cu care eram obișnuită. Pe la sfârșitul lunii februarie, deja am terminat cursurile și am început să facem practica. Începând cu luna martie, fiecare student a început practica la diferite companii. Și pentru mine este neobișnuit faptul că nu am fost la universitate din luna martie. De parcă a trecut vreun an.

Cel mai dificil moment pentru noi a fost întreruperea practicii pe la companiile la care trebuia să lucrăm. În capitolul al doilea al tezei, este nevoie să descriem lucrul nostru practic, de aceea este un pic dificil cu semnarea contractelor și cu datele de care avem nevoie de la companii. Am avut o ședință cu toți absolvenții pentru a discuta cu șefii de departament în care am evidențiat toate neclaritățile apărute. Evident, și pentru noi este șocant faptul că vom absolvi universitatea online. Bibliografia o găsim în mare parte online (evident). Și cu toții avem acum acces online la biblioteca ASEM.

Eu am ales tema: «Impactul marketingului online asupra politicii de promovare a companiei». Am ales anume acest subiect din considerentul că îmi este foarte aproape de suflet. Lucrez ca specialist în social media și îmi este ușor să îmi exprim gândurile și ideile în teza mea, mai ales că este o temă actuală. Pentru partea practică, am ales să fac cercetarea la compania la care lucrez deja de un an jumătate (Xiaomi). Sfatul meu pentru viitorii absolvenți e să aleagă o temă aproape de sufletul lor și să facă cercetarea la compania la care deja activează (sau au făcut practica). Pentru cercetarea mea, voi scrie datele de la campaniile de promovare pe Facebook, Instagram, intrările pe site și voi exemplifica ce fel de postări au prins cel mai bine la public.

Valentina se pregătește de teza de licență

Personal, nu am simțit mari dificultăți din cauza pandemiei. Am continuat să lucrez mai departe, doar că mi-am schimbat oficiul (lucrez de acasă doar). Îmi este dor să-mi văd universitatea fizic și profesorii la fel. Când discutăm pe Zoom cu coordonatorul nu este ca și cum am vorbi în realitate.

Cred că sistemul de educație din Moldova era pregătit parțial. Am continuat să vorbim prin e-mail cu profesorii (la fel și înainte, prin e-mail comunicam). Prin Zoom este foarte ușor să discutăm. Cred că sistemul de educație din Moldova ar trebui oricum să fie și mai pregătit de orele online, să fie mai interactiv cu prezentări. Acum, cursurile oricum sunt mai plictisitoare decât în viața reală. Ar trebui să se investească acum în mediul online și, de ce nu, să fie incluse cursuri despre mediul online și despre aplicații unde studenții mai ușor să învețe și să se informeze.”

Absolventă la Jurnalism: „Rămâne doar să îmi pregătesc un speech convingător”

Iulia Vrabie este studentă în anul III la USM. Anul acesta urmează să susțină teza de licență la specialitatea Jurnalism.

„În acest an, vom susține teza în mediul online, prin intermediul platformei Moodle. Pentru aceasta, noi, studenții, trebuie să avem toate ustensilele necesare: calculator conectat la internet, microfon și cameră. Mai mult decât atât, prezentarea tezei va fi înregistrată, iar până la susținerea propriu-zisă, vom avea parte de mici simulări.

Eu din start mă pregăteam să susțin teza în fața comisiei, încă din anul întâi de facultate îmi imaginam cum prezint teza și cum vorbesc cu mândrie asupra temei mele. Faptul că în acest an «am scăpat» de prezentarea tezei în mod tradițional nu mă încântă deloc. Am impresia că prin intermediul online-ului nu-mi va reuși să fiu persuasivă. Cu alte cuvinte, consider că interacțiunea directă, tête-à-tête, cu comisia mi-ar asigura un succes mai bun.

De altfel, pregătirile pentru teză nu sunt solicitante, unicul lucru pe care trebuie să-l fac este să realizez o prezentare de aproximativ 10 minute în baza căreia să mă orientez în timp ce abordez subiectul în fața comisiei. În rest, am obiceiul să stau în fața oglinzii și să îmi prezint mie însumi teza, este un exercițiu care nu m-a dezamăgit niciodată.

Iulia se pregătește de teza de licență

Mi-aș fi dorit să pot prezenta teza în mod tradițional, însă ne conformăm situației actuale și rămâne doar să îmi pregătesc un speech convingător și totodată atractiv. Ah da, și încă o chestie, banală, dar tare utilă, până la data susținerii trebuie să învăț să îmi ascult alarma și să mă trezesc la timp.”

Absolventă la Stomatologie: „Am rămas mulțumită de desfășurarea tezei de licență”

Patricia Cobîlcă este studentă în ultimul an la USMF, specialitatea Stomatologie. Tânăra a susținut deja teza de licență pe 18 mai. Online.

„Fiind în ultimul an de studii, deseori mi-am proiectat în minte momentul absolvirii, însă niciodată nu mi-am imaginat că ultima interacțiune cu profesorii și colegii va fi online, în fața unui ecran. Examenul de stat a constat în prezentarea tezei de licență la care am lucrat timp de un an. Avantajul aflării în carantină a fost că am avut mai mult timp liber pentru structurarea și redactarea informației, dar și mai multe idei de abordare a lucrării. Partea mai dificilă a fost limitarea comunicării cu profesorul doar în regim online, dar și închiderea bibliotecilor pe timp de pandemie. Cu toate astea, am rămas mulțumită de desfășurarea tezei de licență, totul a fost obiectiv, fiecare student a avut la dispoziție 15 minute pentru prezentare, după care au urmat câte cinci-șapte întrebări din partea comisiei. Întrebările au fost pe baza lucrării științifice, raportate la diverse situații de cazuri clinice. Îi sunt recunoscătoare conducătoarei mele științifice, Svetlana Plămădeală, pentru încrederea și susținerea acordată în totalitate. Unica dezamăgire care ne-a lăsat tuturor un gust amar este că nu vom avea parte de ceremonia de înmânare a diplomelor și de revederea cu colegii, cărora le urez multă baftă, satisfacție și recunoștință din partea viitorilor pacienți! #stoma2020!”

Înainte și după susținerea tezei de licență

Absolventă la Litere: „Am avut un mare privilegiu. Am avut acces la literatura mai multor universități”

Iana Doțiuc este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. În acest an, ca și mulți alți studenți, va susține teza de licență în fața calculatorului.

„Cu toții cunoaștem că licența e unul dintre acele momente în care ne cuprind, în același timp, nostalgia (cât de repede au trecut cei mai frumoși ani ai studenției) și groaza (cum să le reușești pe toate la timp – cursuri online, practica de absolvire, teza de licență?). Este o experiență unică în viață, de aceea, pentru a trece cu brio acest test al universității, trebuie să te implici la maximum în subiectul ales, astfel încât să-ți atingi obiectivele propuse în cel mai frumos și original mod. Acum câteva zile, am avut presusținerea tezei de licență, care nu a fost organizată în mod tradițional, ci online. Nu pot zice că perioada de pregătire a fost una ușoară, cu siguranță a fost un maraton al nopților nedormite și al orelor petrecute în șir în fața calculatorului, studiind și cercetând subiectul ales. Am avut un mare privilegiu – că mai multe universități din diferite țări au deschis accesul online la literatură străină, ceea ce a favorizat accesul liber și rapid la informația necesară. În același timp, am fost ghidați și încurajați de conducătorii științifici cu care am purtat discuții online care ne îndrumau pe parcursul acestei perioade puțin stresante.

Presusținerea propriu-zisă a fost organizată pe platforma Google Meet, în fața comisiei și a colegilor de grupă. Noul mod de organizare nu a fost un impediment pentru mine, deoarece m-am adaptat destul de repede cerințelor. Nu am avut timp să mă gândesc la emoții, decât atunci când eram în fața comisiei. Cumva toată această izolare te face să realizezi cât de mult ar fi trebuit să apreciezi rutina de student pe care o aveai și să savurezi ultimele clipe ale perioadei de studenție.”

Absolvent la Design Vestimentar: „Vom avea posibilitatea să prezentăm colecțiile online”

Mihai Janu este student la Universitatea Tehnică a Moldovei. Luna iunie este perioada în care urmează să devină absolvent al Facultății Textile și Poligrafie, specialitatea Design Vestimentar Industrial. Prin urmare, trebuie să susțină teza de licență, un proiect final la care depune efort atât teoretic cât și practic.

„În contextul pandemiei de coronavirus, aș putea menționa că atât noi studenții, cât și cadrele didactice, administrația UTM ne-am mobilizat în scopul identificării celor mai bune soluții pentru a susține teza de licență, pentru o comunicare eficientă și un mediu cât mai confortabil pentru toate părțile ce fac parte din acest proces.
Începând cu perioada oficială de autoizolare, toate consultațiile cu coordonatorii de proiecte au fost transferate în mediul online, astfel asigurând procesul de lucru la partea teoretică a lucrării prin intermediul conferințelor online și consultațiilor cu ajutorul poștelor corporative, rețelelor de socializare etc.

Dat fiind faptului că licența la specialitatea pe care o studiez presupune și realizarea proiectului din punct de vedere practic, ceea ce semnifică realizarea unei colecții vestimentare, consider că în raport cu acest aspect a fost luată cea mai bună decizie de a oferi diferite variante pentru partea practică, care ar fi echivalente realizării unei colecții. Personal, fiind pregătit de realizarea colecției, am decis că voi continua realizarea proiectului.

Teza de licență va fi susținută online conform unui grafic stabilit preventiv de direcția UTM, după trecerea procesului de antiplagiat. În raport cu specialitatea Design Vestimentar Industrial, cei care vor realiza colecțiile elaborate au posibilitatea de a prezenta colecția de asemenea online prin intermediul unui Lookbook care va fi realizat înainte de susținerea licenței. Ulterior, sperăm să putem organiza și un defileu în care vom putea admira colecțiile absolvenților.

Mihai se pregătește de teza de licență

Bineînțeles că susținerea tezelor în regim online este un lucru nou și neașteptat pentru studenții care au susținut examene, atestări în regim normal, adică în incinta facultății. Pentru mine, este un lucru important anume procesul care denotă rezultatul muncii mele, nu sunt șocat de susținerea online pentru că este o soluție adaptată studenților care absolvă promoția 2020 cu riscuri minimale pentru sănătate. Probabil că nu pot exista complicații grave în cadrul susținerii tezei de licență online atât timp cât studenții sunt bine pregătiți. Există însă aspecte care nu pot nega că ne-au influențat și anume motivația de lucru și lipsa comunicării cu coordonatorii și colegii de facultate. În prima perioadă, a fost dificil să mă mobilizez pentru a lucra conștient la lucrarea de licență, mai ales că ritmul de viață a devenit constant. Acest regim de autoizolare aș spune că reprezintă un examen al maturității pentru fiecare dintre noi; tocmai din acest aspect, probabil pentru fiecare dintre studenți a fost importantă menținerea relațiilor de comunicare cu cadrele didactice și colegii.

Mihai se pregătește de teza de licență

Astfel, fiind spuse toate aceste lucruri, pot concluziona că întotdeauna există soluții pentru a trece peste dificultăți. Pentru mine, este important a avea capacitatea să-mi reorganizez modul de viață, adaptându-mă la orice situație existentă.”

Susținerea tezei de licență la sute de kilometri distanță de universitate

Modalitatea de a susține examenele, dar și tezele de licență în regim online nu este specifică doar țării noastre. Odată cu instalarea pandemiei, practic toate universitățile din lume au adoptat acest regim. Am discutat cu doi studenți moldoveni care-și fac studiile în afara țării și urmează să susțină teza de licență în acest an.

Eugen Ciulcov este student în anul III la Universitatea de Vest din Timișoara. Anul acesta urmează să susțină teza de licență la specialitatea Economia turismului, comerțului și serviciilor. După ce a aflat că universitățile din România nu se vor mai redeschide în acest an de studii, Eugen a revenit acasă. Acest lucru nu este un impediment pentru susținerea tezei de licență, întrucât aceasta va fi susținută în regim online.

„Procesul de a scrie o lucrare de licență necesită o atenție maximală. Primul pas a fost alegerea unui cadru didactic care mă va ghida pe tot parcursul aventurii mele cu lucrarea de licență, aici nu am dat greș și am ales cea mai pozitivă și ajutătoare profesoară pe care am întâlnit-o vreodată. Încă de la început, întâlnirile cu profesoara au fost foarte relaxante și eram mereu încurajat și ajutat cu informație utilă. Mai apoi, au început și întâlnirile în grup, unde vorbeam per general despre dificultățile pe care le-am întâlnit cu toți colegii, ca mai apoi să ne vedem doar în particular (student-profesor). Dumneaei ne-a furnizat toată informația referitoare la cum se scrie o lucrare și din ce surse ne putem inspira, apoi încet-încet, cu fiecare pagină scrisă, mă consultam cu dumneaei dacă e corect, greșit sau dacă lucrarea necesită anumite modificări. În principiu, sunt trei etape generale ale unei lucrări: prima ar fi literatura de specialitate, continuând cu studiul de caz și mai apoi cu introducerea și concluzia. Abia acum am înțeles cum e să citezi corect și acum pot zice că într-adevăr cunosc toate comenzile rapide oferite de Microsoft Word. Pentru mine, procesul decurge în mod normal. Acum sunt la etapa de finalizare a literaturii de specialitate. Dacă dorim să fim siguri pe procentul de plagiere, care la final nu trebuie să fie mai mare de 20 %, la fiecare paragraf sau capitol terminat, încarc lucrarea pe platforma Turnitin pentru a mă verifica.

Secțiune creată de coordonatoarea tezei de licență pentru studenți pe platforma de studii UVT

Acum, din cauza pandemiei, comunic cu coordonatoarea tezei de licență online. Acest lucru nu este un impediment pentru mine, comunicăm cu cameră web, se aude bine și mai am și acces direct la calculator pentru a schimba în lucrare tot despre ce vorbesc cu profesoara. O să susțin lucrarea de licență în luna iulie, în fața (online) unei comisii de, pare-mi-se, cinci membri. Toată prezentarea și tot ce se va întâmpla la acea întrunire va fi înregistrat ca dovadă că am finalizat și predat lucrarea de licență. Va fi ceva nou pentru mine, la fel ca și orele pe care le facem acum online cu alți profesori. Niciodată nu am crezut că să învăț/lucrez la distanță este posibil, de la început mă uitam și eu sceptic, dar chiar funcționează și cu pași mici, dar încrezători, ajung la finalizarea stadiului de licență. Ca o notă finală, spun că everything is possible doar dacă mai dai din coate un pic și vrei să înveți.”

Secțiune creată de coordonatoarea tezei de licență pentru studenți pe platforma de studii UVT

Studentă la Viena: „Voi prezenta teza pe teritoriul universității”

Chiar dacă e pandemie, mai multe țări europene au început să relaxeze restricțiile impuse și încep să revină la modul normal de viață. Prin urmare, susținerea examenelor și a tezelor de licență la unele universități se va face în mod obișnuit.

Gabriela Petrov își face studiile în ultimul an la Lauder Business School din Viena. Tânăra ne-a povestit că urmează să prezinte teza de licență la universitate.

„Pe timp de pandemie totul s-a oprit, noi ne-am izolat, iar universitățile au evacuat studenții în mijlocul cursurilor. Eu, ca studentă la licență în ultimul an, am un examen final și prezentarea tezei. Așa era planificat. Însă în luna martie, când a fost anunțată situația excepțională, nu mai știam dacă va rămâne la fel. Însă, în data de 15 mai, toți au început să revină la viața cotidiană care se asemăna cu cea dinaintea pandemiei, doar cu mai multe măști și distanța la coada de la magazin, ce nu pare a fi atât de rău. Pregătirile pentru examen sunt încă în toi, fiindcă examenul final conține teme din toate cursurile pe care le-am avut în timpul celor trei ani de studii. Teza fiind deja scrisă în semestrul 5, trebuie doar prezentată în aceeași zi în care va avea loc examenul. 24 de teme cu cinci-10 întrebări din toate obiectele pe care le-am avut incluse în curriculum. Iar fiindcă ultimul semestru este semestrul de practică, pregătirile pentru examen și prezentarea tezei au loc odată cu Home Office, pe care îl fac deja a două lună pentru OMV. Am fost anunțați că examenul va avea loc pe teritoriul universității, însă respectând toate regulile impuse de guvern și Ministerul Sănătății: 1 metru distanță, măști, dezinfectant.”

Gabriela se pregătește de teza de licență

Echipa diez le urează succes tuturor absolvenților care urmează să susțină teza de licență în acest an!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente