Regiunea transnistreană a declarat stare de urgență și a închis granițele temporar

transnistria
Foto:flickr.com

Regiunea transnistreană a declarat stare de urgență timp de 19 zile și își închide granițele până pe 5 aprilie, pentru a preveni extinderea epidemiei de coronavirus.

Regiunea transnistreană a declarat stare de urgență în vederea răspândirii coronavirusului de tip nou, COVID-19. Documentul a fost semnat ieri de Vadim Krasnoselski, președinte al Transnistriei, și publicat pe pagina oficială a șefului statului.

Granițele le vor putea trece doar persoanele cu pașaport local sau cele cu înregistrare specială. De asemenea, excepții vor fi întreprinse pentru diplomați și șoferii care transportă mărfuri.

Tiraspolul a recomandat locuitorilor din stânga Nistrului să evite deplasările peste graniță, dar dacă totuși o vor face, să se aștepte ca la întoarcere să treacă un control medical, după care vor fi plasați în carantină pentru două săptămâni.

Starea de urgență a fost introdusă pe o perioadă de 19 zile, până pe 5 aprilie a anului curent.

 

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine