Începând cu ziua de duminică, se suspendă toate zborurile din Uniunea Europeană în Moldova

aeroportul international chisinau

Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat că începând cu ora 24.00 a zilei de astăzi se sistează toate zborurile din Spania și Franța, iar începând cu ziua de duminică vor fi suspendate toate zborurile din Uniunea Europeană.

Măsura a fost luată de autorități în contextul evoluției infecției cu coronavirus din țările Uniunii Europene. Chicu a specificat că acum se monitorizează situația și în alte state, iar în caz de necesitate vor fi sistate și zborurile din alte state.

De asemenea, prim-ministrul a anunțat că cetățenii străini nu vor putea utiliza transportul aerian și nu vor putea intra în Republica Moldova. Excepție fac doar diplomații acreditați și persoanele care au viză de reședință în Republica Moldova.

Autoritățile au senat o hotărâre, în care se stipulează următoarele:

Autoritatea Aeronautică Civilă va asigura:

1) Sistarea curselor aeriene regulate cu Italia, Spania, Franța începând cu 15martie 2020, ora 00.00.

2) Sistarea curselor aeriene regulate cu Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Germania,Irlanda, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Romania începând cu 16 martie 2020, ora 00.00.

3) Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca călătorii, care vin către Republica Moldova, cu escală, din Italia, Spania, Franța, Germania, China, Iran și Coreea de Sud.

4) Interdicția pentru operatorii aerieni de a îmbarca persoane de altă cetățenie, decât cea moldovenească, care vin către Republica Moldova.

5) Excepție de la prevederile p.7.4 fac persoanele apatride și cetățenii străini cu domiciliu, reședință sau permis de ședere în Republica Moldova.

6) Decizia este valabilă până la data de 31 martie 2020, cu posibilitate de  prelungire.

7) Obligativitatea prezentării de către operatorii aerieni a datelor despre pasageri cu indicarea suplimentară a locurilor de bord la finalizarea formalităților de îmbarcare a pasagerilor cu destinație finală către Republica Moldova.

Activitatea punctelor terestre de trecere a frontierelor, la fel, va fi diminuată.

Vedeți mai jos hotărârea semnată de autoritățile din Moldova.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente