(foto) Cum arată catedrala Notre-Dame din Paris după aproape un an de la incendiul devastator

notredam2

Catedrala Notre-Dame din Paris, monument inclus în patrimoniul mondial UNESCO, a suferit daune semnificative în urma incendiului izbucnit la 15 aprilie 2019.

„Catedrala Notre-Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări. Emoţii pentru întreaga naţiune. Gândurile mele sunt la toţi catolicii şi la toţi francezii. La fel ca toţi compatrioţii noştri, sunt trist să văd cum arde o parte a noastră”, scria atunci Emmanuel Macron prin Twitter.

Bertrand Feydeau, vicepreşedintele grupului Fundaţia Patrimoniului susţinea că acoperişul catedralei nu va putea fi reconstruit şi adus la starea anterioară pentru că „momentan, nu există pe teritoriul Franţei copaci cu aceleaşi dimensiuni ca cei din secolul al XII-lea”.

La scurt timp după incendiu, mai multe persoane au donat sume impunătoare pentru reconstrucția catedralei.

Catedrala Notre-Dame din capitala franceză a fost devastată timp de 12 ore de un incendiu violent, care i-a afectat puternic structura şi a făcut să se prăbuşească turla sa în formă de săgeată, cu o înălţime 93 de metri.

La mai puțin de un an de la incendiu, un tânăr din Moldova, aflat în Paris, a publicat mai multe fotografii cu catedrala.

Foto: Dima Balaian

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine