NASA caută astronauţi pentru o misiune pe Marte. Care sunt condiţiile de angajare

the martian
Foto: goodtimes.sc

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a anunţat marţi că va angaja mai mulţi astronauţi pentru misiuni programate în următorul deceniu, inclusiv pe Marte, notează Forbes.

Candidaţii pentru noile programe ale NASA trebuie să fie cetăţeni americani, cu studii acreditate în inginerie, biologie, fizică sau matematică, a anunțat agenția.

Printre candidații acceptați vor fi și cei înscrişi în primii doi ani de doctorat sau sunt absolvenţi de medicină care au parcurs toate stadiile profesionale, inclusiv doctoratul sau au acreditări din programele pilot implementate în şcoli.

În plus, candidaţii trebuie să aibă şi o experienţă profesională de cel puţin doi ani ca şi 1 000 de ore de zbor la manşa avioanelor.

Doritorii vor fi admişi şi în urma testelor fizice și vor petrece doi ani de antrenament devenind scufundători militari certificaţi şi specializaţi în supravieţuire, robotică şi limbă rusă.

Pe lângă angajări, NASA trebuie să mai construiască şi un nou vehicul lunar şi ar trebui să atribuie contractul de producţie până în luna martie.

Salariile astronauţilor angajaţi din sectorul privat au salarii cuprinse între 55 000 şi 120 000 de dolari, potrivit Forbes, în funcţie de realizările academice şi de experienţă. Astronauţii proveniţi din cadrul armatei beneficiază de o grilă salarială diferită.

NASA a angajat primii astronauţi în 1959, pentru programul spaţial Mercury. De atunci au avut loc peste 200 de misiuni în care au fost implicaţi aproape 500 de astronauţi.

Oamenii nu au mai ajuns pe Lună din 1972.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente