Moldova va găzdui preliminariile Campionatului European la futsal feminin

fotbal feminin

Moldova va găzdui meciurile din cadrul turului preliminar al Campionatului European la futsal feminin, ediția 2021. Competiția va avea loc în perioada 5-10 mai 2020 la complexul sportiv „Futsal Arena FMF”.

Echipa Moldovei, antrenată de Denis Melnicov, își va afla adversarele din grupă pe 13 februarie, când la Nyon, Elveția, va avea loc tragerea la sorți.

În turul preliminar vor juca 10 selecționate, care vor fi împărțite în două grupe a câte trei echipe și una cu patru echipe. Printre probabilii adversari ai echipei noastre sunt Irlanda de Nord, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Belgia, Serbia, Olanda sau Armenia. În același timp, Lituania și Gibraltar, la fel ca și Moldova, au fost desemnate gazde ale miniturneelor de calificare și nu pot ajunge în grupa noastră.

Meciurile turului preliminar se vor juca în perioada 5-10 mai 2020, iar în etapa următoare se vor califica doar trei echipe – câștigătoarele grupelor.

În ediția 2019, în turul preliminar, echipa noastră a terminat la egalitate, scor 3-3, cu Belarus, și a fost învinsă de Armenia cu 1-0, fiind eliminată din competiție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente