Proiectul „Un comentariu feminist” vine cu o nouă perspectivă în materie de comentarii ale romanelor. Unul dintre comentariile proiectului este realizat pe baza romanului „Enigma Otiliei” de George Călinescu. În video, vedem o descriere amănunțită a genului literar, a subiectului romanului, dar și a personajelor, din punct de vedere feminist.
Autoarele proiectului pun accent pe condiția femeii în mai multe perioade. „Necesitatea Otiliei de a căuta siguranță financiară se explică simplu: la începutul secolului XX femeile erau în mod direct dependente de bărbați, fie ei soți, tați, protectori, frați.” De asemenea, în descrierea Otiliei se face apel la modul în care autorul romanului nu a conturat-o egală bărbaților; deși era o tânără ambițioasă, nu vedem maturizarea acesteia așa cum o putem observa la Felix. În același context se menționează și frica bărbaților din acea perioadă în raport cu femeile puternice, independente față de bărbat, dar și modul în care aceștia ajung să dușmănească asemenea femei.
De asemenea, în comentariu, autoarele scot în evidență și mai multe detalii sexiste cum ar fi: „Da! decretă Stănică, numesc deșteaptă o femeie care sucește capul bărbaților. Ăsta e rostul femeii”.
Mai multe detalii din punct de vedere feminist despre roman vedeți în videoul de mai jos.
Materialele proiectului „Un comentariu feminist” au fost create în cadrul programului Literatură și Feminism și li se adresează atât elevelor și elevilor de liceu, cât și profesoarelor și profesorilor care vor să privească literatura română canonică și dintr-un punct de vedere feminist.