Compania care urma să construiască un centru multifuncțional în locul cafenelei „Guguță” a dat în judecată Ministerul Educației

guguta

SRL Regata Imobiliare, compania care voia să construiască un centru multifuncțional în locul fostei cafenele „Guguță” din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, a dat în judecată Consiliul Național al Monumentelor Istorice și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Anunțul a fost făcut de companie printr-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului emis, în cererea adresată instanței de judecată, SRL Regata Imobiliare contestă actul administrativ adoptat de CNMI și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în raport cu schița de  proiect și proiectul de execuție privind construirea unui centru socio-cultural și de agrement, din strada Maria Cebotari, nr. 20, municipiul Chișinău (regim de înălțime proiectat – P+7 niveluri), considerându-l neîntemeiat și pasibil de casare.

Potrivit companiei imobiliare, în cadrul ședinței nr. 12 din data de 19 iulie 2018, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a avizat schița de proiect privind construirea unui centru socio-cultural de agrement, iar în cadrul ședinței nr. 1 din 17 ianuarie 2019, CNMI a aprobat proiectul de execuție a centrului socio-cultural menționat.

Avizele Consiliului Național al Monumentelor Istorice, adoptate în cadrul ambelor ședințe, au fost aprobate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

În baza avizelor aprobate de MECC, la data de 18 decembrie 2018, Primăria municipiului Chișinău a eliberat certificatul de urbanism pentru proiectare.

În cadrul ședinței din 16 octombrie 2019, Consiliul Național al Monumentelor Istorice a revocat deciziile și avizele sale aprobate în cadrul ședințelor din 19 iulie 2018 și 17 ianuarie 2019.

Reamintim că „Regata Imobiliare” s-a judecat anterior și cu primăria. Prin urmare, în noiembrie 2018, prin decizia Curții Supreme de Justiție a obținut dreptul de a privatiza terenul aferent cafenelei „Guguță” și dreptul de a construi un centru de agrement.

De mai mulți ani reprezentați ai societății civile protestează împotriva construirii unui bloc multietajat în locul cafenelei „Guguță”. Tot în acest context a apărut și comunitatea „Occupy Guguță”, care a organizat o serie de proteste și de manifestări față de privatizarea cafenelei, dar și față de alte acțiuni ale fostelor guvernări.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit/-ă și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente