(video) Revenirea spectaculoasă a lui McGregor. I-a luat doar 40 de secunde pentru ca să-și învingă adversarul

mcgregor-ufc-246-weighin
Foto: www.si.com

Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor, fost dublu campion mondial UFC, a avut nevoie de doar 40 de secunde pentru a-l învinge pe americanul Donald Cerrone şi pentru a marca o revenire spectaculoasă în octogon, după 15 luni de la înfrângerea usturătoare suferită în faţa rusului Habib Nurmagomedov, informează AFP.

Foarte agresiv încă de la debutul meciului la categoria welter, disputat la Nevada, McGregor şi-a dominat adversarul, un luptător foarte experimentat şi periculos în prizele la sol, cu o rafală de croşee puternice şi lovituri de genunchi care l-au trimis la podea, arbitrul fiind obligat să pună capăt „măcelului”, scrie agerpres.ro.

https://twitter.com/MattHanifan_/status/1218792883056041984

 

„Mi-am înscris încă o dată numele în istorie, pentru poporul irlandez şi pentru mama mea care este aici”, a declarat McGregor, în vârstă de 31 de ani, care are un palmares de 22 de victorii în 26 de meciuri.

„M-a distrus complet”, a recunoscut americanul, cu faţa vizibil afectată de ploaia de lovituri, care disputa la 36 de ani al 50-lea meci din carieră (36 de victorii, 14 înfrângeri).

McGregor, care a suferit o singură înfrângere ca boxer împotriva lui Floyd Mayweather, nu a mai luptat din octombrie 2018. Irlandezul a pierdut atunci meciul şi titlul categoriei uşoare în faţa lui Habib Nurmagomedov.

De la acel ultim meci, McGregor a avut mai multe probleme cu legea şi pe 1 noiembrie a pledat vinovat, într-o instanţă britanică, pentru agresarea unui bărbat într-un bar din Dublin.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente