(foto) Actorul Viorel Cornescu este sărbătorit la Teatrul „Satiricus”. Sunt așteptați toți doritorii

cornescu (3)

De curând, actorul teatrului „Satiricus” Viorel Cornescu a împlinit frumoasă vârstă de 50 de ani. Și pentru că așa un eveniment nu poate să treacă oricum, colegii de la „Satiricus”, împreună cu cei mai fideli spectatori, admiratori ai talentului său actoricesc, îl vor omagia pe Viorel Cornescu în cadrul Seratei jubiliare care va avea loc pe 19 ianuarie 2020, ora 18.30 urmărindu-i evoluția în spectacolul „Banii, banii sau borsetca” de Ray Cooney, în care el interpretează rolul lui Vic Johnson. Sunt așteptați toți doritorii.

Ca orice veritabil corifeu al scenei, Viorel Cornescu a interpretat o galerie impresionantă de roluri – de la cele mai „modeste”: Portarul în „Ce e viața omului?” de Arcadii Arkanov, Un chelner în „D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale, Chefliul în „Salvaţi America!” de Dumitru Crudu, Sganarelle în „Căsătorie cu de-a sila” de J.B.P. Molière, Vic Johnson în„ Banii, banii sau „borsetca” de Ray Cooney, Gheorghe în „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, la cele mai „ilustre”: Stalin în „Dictatorul” de Andrei Strâmbeanu, Gorbaciov, Putin în „Golanii revoluţiei moldave” de Constantin Cheianu, Ştefan Tipătescu în „O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale”, Regele în „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu, Regele Claudius în „Hamlet” de William Shakespeare sau, fascinant, Woland/Mefistofel în „Maestrul şi Margarita” de Mihail Bulgakov.

Talentul, sensibilitatea, inteligenţa nativă se proiectează în orice creaţie scenică a acestui excepțional artist, pentru care profesia de actor a devenit un ritual al existenţei sale în perimetrele scenei şi dincolo de ea. Viorel Cornescu are o capacitate rară de transfigurare totală, excelând cu măiestrie de la un rol dramatic la unul de comedie. Se întâmplă să interpreteze în același spectacol mai multe roluri, de factură diversă, comică sau tragică, schimbând din mers registrele jocului actoricesc. Transfigurarea sa în asemenea roluri este absolut remarcabilă.

Actorul exprimă în profunzime stările personajelor: „Eu trăiesc în spectacol, altfel nu pot să joc”, jocul său scenic este dinamic și nuanțat, de o naturalețe seducătoare. Chiar și atunci când evoluează într-un spectacol de comedie, farsă sau bufonadă, când înfățișează un personaj grotesc, eroul întruchipat de actorul Viorel Cornescu este convingător, captivant, concludent, șarmant, memorabil.

Maestrul dă dovadă de o intuiție artistică deosebită. Chipurile artistice sunt plăsmuite cu măiestrie, cu o sensibilă cunoaștere a psihologiei personajului, după o logică proprie, sub semnul perenității.

Viorel Cornescu este angajat al Teatrului Național „Satiricus I.L. Caragiale” chiar de la fondarea aceste instituții, pe a cărei scenă a creat zeci și sute de roluri memorabile. A absolvit, în 1990, Facultatea de regie şi actorie a Institutului de Stat al Artelor din Chișinău, în clasa profesorului Nelu Bordeianu. Al doilea institut – de fapt, am putea să-i spunem, a doua academie – a fost scena de la „Satiricus”.

În 2003 Viorel Cornescu a devenit laureat al Premiului Național pentru Tineret în domeniul artei teatrale. În 2010, prin decret prezidenţial, i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit”, iar la sfârșitul anului trecut, cu câteva zile înainte de a-și sărbători jubileul de 50 de ani, Monitorul Oficial ne-a informat despre conferirea titlului onorific „Artist al Poporului”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente