La UTM se desfășoară concursul internaţional de sisteme robotice mobile şi servicii IoT „EARTH ROVER: Connecting Things – 2019”

Eart-Rover_3-1030×579

Astăzi, la Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică a demarat Concursul studenţesc internaţional de sisteme robotice mobile şi servicii IoT „EARTH ROVER: Connecting Things – 2019”, ediţia a VIII-a. Pentru participare, s-au înscris șase echipe din străinătate (România: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, şi din Ucraina: Universitatea Naţională „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, Universitatea Naţională Tehnică din Vinniţa).

Concursul „EARTH ROVER: Connecting Things – 2019” prevede integrarea sistemelor robotice mobile şi tehnologiile Internet of Things (IoT) şi este dedicat științei și tehnicii, care dorește antrenarea unui număr cât mai mare de tineri pasionați de robotică, mecatronică, automatică, electronică şi programare. Competiția are drept scop stimularea şi dezvoltarea creativității şi spiritului inovativ și oferirea, pentru inginerii de mâine, a unor oportunități de dezvoltare prin provocări care să le permită să-şi pună în aplicare ideile şi abilităţile acumulate.

Internetul lucrurilor este componenta cea mai provocatoare a tehnologiilor în curs de dezvoltare, care tinde să facă parte din viaţa cotidiană. Este un concept ce defineşte o lume în care toate obiectele fizice – dispozitive, vehicule, clădiri, echipamente industriale și alte elemente, încorporate cu echipamente electronice, dispozitive de acționare, senzori și software – sunt conectate între ele prin intermediul Internetului pentru a fi supravegheate și controlate, transmite site-ul UTM.

Prin organizarea acestui concurs s-a dorit deschiderea de noi colaborări internaționale între studenți și companii, în vederea asigurării dezvoltării unei noii generații, fără de hotare, de ingineri, programatori și dezvoltatori de aplicaţii şi sisteme.

Tematica proiectului prevede dezvoltarea unui sistem (în timp de 24 ore), în baza unui set de dispozitive oferite de organizatori, care să simuleze comportamentul unei fiinţe vii de companie, educaţionale, sau de acordare a serviciilor de monitorizare, ghidare sau comandă.

Lansarea Concursului „EARTH ROVER: Connecting Things – 2019” are loc joi, 12 decembrie 2019, ora 10.00, pe platforma „FabLab Chişinău” care face parte din Centrul de Excelenţă în Domeniul TIC Tekwill, amplasat pe adresa or. Chişinău, str. Studenților, nr. 9/11.

În timpul dezvoltării proiectelor, echipele vor avea posibilitatea să-şi testeze ideile pe macheta unui apartament cu simularea diferitelor situaţii de caz (scurgere de gaze, fum, foc deschis, temperatură, umiditate etc.).

Prezentarea proiectelor finale va fi lansată vineri, 13 decembrie 2019, ora 14.00 în sala „IMMAGINARIUM” a Centrului de Excelenţă în domeniul TIC Tekwill cu o Ceremonie Oficială onorată cu prezenţa Administraţiei Universităţii Tehnice a Moldovei, invitaţi din cadrul instituţiilor şi întreprinderilor din domeniu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente