Ai ales deja spumantul pentru revelion? Vino la Drink Local Sparkling Party și degustă noutățile în materie spumante

degustarea-de-vinuri_spumante_65

Salată „Olivie”, pom de Crăciun, luminițe, mandarine și spumant, acestea sunt elementele unui revelion perfect. Dacă majoritatea pieselor din acest puzzle sunt de obicei aceleași, istoria alegerii unui spumant e una aparte, deoarece acest vin are drept responsabilitate crearea atmosferei de sărbătoare.

Pentru ca să îți ușureze alegerea în momentul când ajungi în sectorul de vin spumant, și în acest an Madein.md organizează cea mai tare petrecere dedicată diversității spumantelor fabricate în Moldova.

Pe 6 decembrie, în clubul Secret, ești invitat la Drink Local Sparkling Party, eveniment ce se adresează tuturor consumatorilor de spumante și tuturor susținătorilor proiectului Madein.md.

Veți face cunoștință cu toți producătorii locali de spumante, veți degusta spumante din categoria brut, extra brut și dulce, dar veți face și cunoștință cu noutățile anului 2019 în materie de spumante. Veți degusta atât spumante albe, cât și rosé, și roșii. Veți învăța cum se consumă corect un spumant: la ce temperatură, din ce pahare, cu ce bucate și de ce în Republica Moldova avem spumante, dar nu șampanie. Toate aceste lucruri le veți afla alături de somelierul Andrew Ştirbu.

Producători de spumante participanți: Combinatul de Vinuri „CRICOVA” S.A., Combinatul De Vinuri De Calitate „Milestii Mici”, Château Purcari, Château Vartely Winery, Vinaria Bostavan, Asconi Winery, Nisporeni, Apriori Wine, LION GRI Winery, Corten, Radacini, Vinăria Poiana, Etcetera Wines, Buchet Moldavii, Alianța Vin, Epoca de Piatră/Pivnițele Brănești, Vinum, MAURT, Aurelius, BASAVIN Winery.

În cadrul evenimentului vă veți distra alături de DJ Thelight și veți savura deserturi de la trei producători locali, artizanali: Bunătăți de la Marika, Dolce Parma și Coptură Bună (Вкусная выпечка). Totodată, veți afla de ce spumantele nu sunt recomandate să se consume cu deserturi.

Biletele pot fi achiziționate online aici sau la oficiul Madein.md (str. Alecu Rusoo 15, et. 6, of. 58). Evenimentul va avea loc pe 6 decembrie, clubul de noapte „The Secret”, ora 18.45, prețul unui bilet este de 150 de lei.

De asemenea, evenimentul are și un dress code. Alege un element strălucitor din garderobă pentru a te asorta cu tematica evenimentului „Sparkling Party”.

Mai multe detalii găsești pe pagina de Facebook a evenimentului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente