În Consiliul Municipal Chișinău intră, în urma alegerilor de ieri, 51 de consilieri, dintre care 22 sunt de la socialiști, 19 de la ACUM, trei de la liberali, câte doi de la Partidul Șor și Partidul Democrat și câte unul de la alte partide emergente: PUN, Mișcarea Forța Nouă și Partidul Comuniștilor. Vezi în continuare cine sunt consilierii municipali.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)

Ion Ceban, deputat, candidatul PSRM la funcția de primar, cu șanse de a câștiga funcția dată dacă are succes în turul II.

Vasili Chirtoca, director DAAC Hermes, printre cei mai mari dealeri auto din capitală. În consiliul precedent a fost din partea PCRM.

Svetlana Popa, ex-președinte de fracțiune PCRM înainte de 2011.

Dinari Cojocaru, medic, consilier PSRM în legislatura precedentă.

Iurie Harmelin, directorul teatrului „S-Ulița Roz”.

Alexandr Odințov, politolog.

Alexandr Comarov, inginer electric.

Ghenadie Botnaru, inginer.

Eugenia Ceban, mama lui Ion Ceban, fostă șefă de direcție Asisența Socială la Primăria Chișinău.

Marina Radvan, ex-deputată.

Serghei Afanasenco, fost șef al Agenției Antidoping.

Vitalie Mucan, vicepretorul sectorului Râșcani.

Serghei Basiuc-Brînzei, consilier municipal.

Ludmila Polodiuc, consilier municipal, secretară a fracțiunii.

Valeriu Lupașcu, arhitect, președinte al Centrului de Arhitectură și Design.

Alexandr Bondarenco, jurist.

Iuri Vitneanski, vicepretor al sectorului Botanica.

Alexandra Tolocico, consilieră a fracțiunii PSRM din Parlament.

Grigore Bejenaru, manager Exclusiv Media (compania ce deține NTV Moldova).

Elena Hrenova, ex-deputată.

Nicolae Pascaru, politolog, profesor și antrenor.

Victor Poleacov, consilier în CMC.

Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS” (ACUM)

Andrei Năstase, Ministru al Afacerilor Interne. Cel mai probabil nu va ocupa funcția de Consilier Municipal.

Vasile Grădinaru, jurist la o companie înregistrată pe numele unei persoane cu același nume ca și el.

Iurie Tesa, inginer.

Alexandr Trubca, consultant la compania Civitta SRL.

Ruslan Verbițchi, manager la compania R-Stil Design.

Roman Roșca, jurist, administrator al unei companii.

Ina Gaidău, manager StarNet.

Zinaida Popa, psiholog.

Aliona Mandatii, chimistă, administratoare la o companie.

Angela Munteanu-Pojoga, vicepretor la Buiucani.

Sergiu Rotari, artist plastic, liber-profesionist.

Roman Cojuhari, administrator la o companie.

Aliona Doroș, contabilă.

Dumitru Ivanov, student, consultant al fracțiunii PAS din Parlament.

Ion Macovei, inginer.

Ion Bîndiu, pensionar.

Cristina Jitari, consilieră a lui Mihai Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului.

Ina Coșeru, președintă a Centrului Național de Mediu.

Zinaida Duca, liber-profesionistă.

Următorul pe listă este Viorel Barda, jurist (în cazul în care Andrei Năstase renunță la mandatul de consilier).

Partidul Liberal (PL)

Dorin Chirtoacă, ex-primar de Chișinău.

Veronica Herța, ex-șefă a Regiei „Apă-Canal”.

Ion Cebanu, ex-președinte al fracțiunii PL din consiliul Municipal.

PDM

Vladimir Cebotari, deputat (cel mai probabil va renunța la mandat).

Veaceslav Nedelea, istoric, consilier municipal.

În cazul în care Vladimir Cebotari renunță la mandat, în locul său vine Victor Mîndru, neangajat în câmpul muncii, fost deputat comunist.

PPȘ

Valerii Klimenco, fondatorul partidului „Șor”.

Denis Ulanov, deputat, jurist.

În cazul în care Denis Ulanov preferă funcția de deputat, următorii pe listă sunt fie deputați, fie viceprimari la Orhei, iar cea mai probabilă candidatură este Serghei Burgidji, manager, administrație publică.

PUN

Octavian Țîcu, deputat. Cel mai probabil va prefera să rămână în Parlament. Următorul pe listă este Corneliu Pîntea, inginer fizician.

MFN

Victor Chironda, blogger, director de proiecte.

PCRM

Nicolai Rusol, politolog. Coordonator al organizației politice din Chișinău a PCRM.