Usatîi spune că în schema furtului miliardului n-au participat trei bănci, ci patru. Care este cealaltă bancă din Moldova

renatousatii

Băncile moldovenești implicate în „Laundromatul rusesc” sunt aceleași care figurează în „jaful secolului”. Totul a pornit însă de la Universalbank. Ieri, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a făcut publice detalii noi despre schema prin care au fost spălate miliarde de dolari din Rusia și l-a îndemnat pe șeful comisiei parlamentare, care anchetează cazul privind devalizarea sistemului bancar din Moldova, să analizeze atent toate actele legate de Universalbank.

„Dacă Slusari va ridica toate actele, va examina toate tranzacțiile, tot ce era legat de Universalbank, va vedea că o să apară și a patra bancă implicată în Laundromat, care era și prima în RM. Îi recomand domnului Slusari să ridice toate materialele despre Universalbank, care au fost ascunse, iar banca rapid a fost lichidată. Eu am declarat că prin această bancă funcționează un Laundromat care zilnic spală între 10 și 20 de milioane de dolari.”

Banca aparținea așa-numitului „bancher negru” Gherman Gorbunțov, iar Renato Usatîi a făcut declarații relevante încă în 2010.

„În 2010 am fost primul care a început să strig în gura mare și să spun că schema a fost protejată de BNM, CNA și alte instituții. Găsiți în arhivă declarația de atunci a lui Drăguțanu, CNA care spuneau că nu cunosc nimic, iar mai apoi spuneau că au pornit dosare pe Gorbunțov anume în baza acestor declarații”, a punctat Usatîi.

Ieri, Renato Usatîi a vorbit în cadrul unei transmisiuni live despre campania murdară pe care socialiștii au lansat-o împotriva lui chiar înaintea alegerilor. El acuză PSRM și pe Igor Dodon că au preluat metodele lui Plahotniuc de a acționa și îl folosesc pe Gherman Gorbunțov pentru a lansa diverse calomnii la adresa sa.

„Toată această mizerie, toată această propagandă este legată direct de faptul că Partidul Socialiștilor a intrat în panică. Și asta după ce au văzut datele sondajului care îmi atribuie victoria în alegeri cu 65 % în primul tur. Ei au intrat în convulsii imediat ce au văzut că o să învingem la Glodeni, Râșcani, Drochia și în alte localități. Îl înțeleg pe Igor Dodon și Partidul Socialiștilor care-și fac griji că după o sută de ședințe foto cu președintele Federației Ruse și alți lideri ai lumii, după ședințe foto făcute în toate bisericile de pe glob, o să piardă în fața omului pe care el împreună cu Plahotniuc îl distrugeau, utilizând resurse din țară, iar acum și pe cele din Rusia”, a declarat Renato Usatîi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente