Fostul primar interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, ar putea fi exclus din „cursa” electorală pentru funcția de primar al Capitalei. Acesta a anunțat și că a primit rezultatele preliminare de la organele electorale și că cele 10 454 de semnături nu au contat. Totuși, candidatul spune că va contesta decizia.
„Sunt unicul candidat care și-a asumat acest exercițiu, de a candida independent. Și cu toate impedimentele, începând cu prima zi de la înregistrare a grupului de inițiativă și terminând cu ultima, a fost o experiență unică pentru mine, care mi-a dat curaj și încredere că nu ne putem opri. Eu mă simt mândru de ce ne-a reușit împreună. Am creat o comunitate de oameni care sunt gata să se implice în dezvoltarea acestui oraș. Voi depune o contestație, au fost prea multe nedreptăți și prea multe ilegalități comise în toate aceste 15 zile. Lupta nu s-a încheiat, totul abia începe”, a menționat Codreanu într-o postare pe pagina sa de Facebook.