Candidatul Partidului Popular Românesc pentru funcția de primar al Chișinăului, Vlad Țurcanu, s-a lansat astăzi în campania electorală și a făcut publică lista priorităților sale în cazul în care va deveni primar.
Deși inițial a spus că asemenea dezbateri trebuie să aibă loc în jurul subiectelor despre infrastructură și facilitățile pe care oamenii trebuie să le aibă pentru ca să trăiască mai confortabil, Țurcanu nu a evitat și atacurile politice împotriva concurenților săi electorali. Acesta a vorbit despre pericolul unui „trecut întunecat”, care, în viziunea sa, este reprezentat de Partidul Socialiștilor, și care trebuie ținut cât mai departe. „Ura lor față de tot ce este românesc le întunecă rațiunea”, a mai spus candidatul. Vlad Țurcanu și-a îndreptat criticile și împotriva blocului ACUM, pe care l-a calificat drept o coaliție nefirească, având în vedere că are doi candidați la primăria Chișinăului. „Cu iaurt, cu gugoșele, te făcuși vornic, mișele”, a ținut Țurcanu să citeze din „Istoria unei plăcinte” de C. Negruzzi.
Trecând la aspecte tehnice, Vlad Țurcanu a menționat că în fruntea Primăriei Chișinău nu este nevoie de un om cu supraputeri, dar de un om corect și bine intenționat. Pe această cale, a menționat exemplul primarului orașului Oradea, care s-ar ghida în acțiunile sale după recomandările fostului primar al New Yorkului, Michael Bloomberg.
În viziunea sa, candidatul pune accent pe diversitatea culturală a Chișinăului și vine cu 10 moduri în care vede orașul Chișinău în viitor:
- Orașul inteligent – dezvoltarea conceptului de smart city; Primăria colectează informații și aplică tehnologii pentru a rezolva problemele orașului;
- Orașul prietenos – reducerea birocrației la nivelul proceselor administrative;
- Orașul activ – atragerea investitorilor prin acordarea de facilități;
- Orașul verde – reabilitarea parcurilor din municipiu;
- Orașul curat – reconstruirea stației de epurare, eficientizarea serviciilor de salubrizare;
- Orașul în mișcare – încercarea de a reduce ambuteiajele prin managementul sensurilor unice și un sistem inteligent al semafoarelor;
- Orașul în suburbii – transport public adecvat care să lege suburbiile cu orașul;
- Orașul copiilor – școlile existente să fie renovate;
- Orașul sigur;
- Orașul-gospodărie – valorificarea piețele agricole.
Alte promisiuni legate de infrastructura orașului:
# prelungirea străzii Albișoara, așa încât pe linie dreaptă să se ajungă pe Calea Ieșilor, ceea ce ar descongestiona traficul;
# un oraș verde, ecologic;
# transport în comun adecvat;
# piste pentru bicicliști;
# un mod de viață prietenos pentru diverse comunități sociale;
# crearea de locuri de muncă.