De la prima ediție din 2011 până la cea de-a IV-a din anul curent, Conferința internațională în domeniile nanotehnologiei și ingineriei biomedicale și-a extins numărul de participanți până la 200, aria geografică pe care aceștia o reprezintă – 20 de țări ale lumii – Germania, Franța, Grecia, România, Ucraina, Georgia, Armenia, Rusia, Japonia, SUA, dar și numărul și tematica lucrărilor prezentate – 180 de rapoarte și studii aprofundate în domenii congruente: nanotehnologii și nanomateriale, bionanotehnologii și biomateriale, inginerie clinică, biosenzori și instrumentație medicală, inginerie tisulară etc.
ICNBME este singura conferință în domeniul dat din RM, lucrările prezentate în cadrul acesteia sunt indexate în cea mai mare bază științifică – SCOPUS și editate de cea mai importantă editură din lume în domeniul științei – SPRINGER. Lucrările prezentate în cadrul ediției anterioare și publicate pe site-ul conferinței au fost accesate de peste 200 de mii de utilizatori, intrând astfel în top 25 al celor mai solicitate publicații științifice realizate de SPRINGER.
Acest succes nu a putut fi trecut cu vederea și la ediția din anul curent a conferinței. Patronii prestigioasei companii de publicații științifice SPRINGER au venit cu inițiativa de a organiza în cadrul ICNBME o expoziție de carte științifică din valoroasa-i bază de date. Este vorba de peste 30 de titluri de carte, care abordează subiecte know-how în domeniile de interes ale conferinței: „Digital Medicine”, „Nanoscale Biophysics of the Cell”, „Biomechanics: Trends in Modeling and Simulative”, „Soft Robotics: Trends, Applications and Challenges”, „Inclusive Robotics for a Better Society”, „3D Prynting and Biofabrication”, „Computational Neuroscience”, „Emerging Therapies in Neurorehabilitation”, „Concepts in Bioscience Engineering” etc.
Exprimându-și admirația pentru succesul de a organiza o conferință de o asemenea anvergură internațională, Dna Sabine Gutfleisch, Engineering Editorial la SPRINGER, care a însoțit această valoroasă expoziție de carte științifică la Chișinău, a transmis decizia conducerii editurii pe care o reprezintă de a dona Universității Tehnice a Moldovei această colecție de studii și manuale, a cărei valoare se estimează la aproximativ 5 120 de euro.
La rândul lor, organizatorii ICNBME, prof. univ., dr. Victor Șontea, șef Departament Microelectronică şi Inginerie Biomedicală, FCIM-UTM, și acad. Ion Tughineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, au exprimat sincere mulțumiri pentru acest gest impresionant.
Universitatea Tehnică a Moldovei abonează valoroasele baze de date Springer, punând la dispoziția comunității universitare cca 2 000 de reviste științifice și 10 colecții de cărți de specialitate în variantă electronică (circa 6 000 de titluri).