Ambasadorul SUA, în dialog cu studenții Facultății de Drept a USM, despre perspectivele reformei justiției în Republica Moldova

9_SUA_la_USM

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, dl Dereck J. Hogan a vizitat Universitatea de Stat din Moldova la 16 septembrie 2019. În cadrul vizitei, Excelența Sa a avut o întrevedere de lucru cu rectorul USM, prof., dr. hab. Gheorghe Ciocanu, după care a ținut, în fața studenților Facultății de Drept, un discurs despre perspectivele reformei justiției în Republica Moldova. Alocuțiunea a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Diplomatul american a remarcat importanța acestei întâlniri, menționând că studenții de azi sunt liderii de mâine, iar implicarea lor contează, scrie USM.md.

SUA au susținut și vor susține reformele în Republica Moldova și vor oferi toată asistența necesară în așa fel, încât corupția să fie stârpită, iar cetățenii Republicii Moldova să poată beneficia de un viitor mai bun”, a spus Dereck J. Hogan în discursul susținut în fața studenților.3_SUA_la_USM   9_SUA_la_USM

Statele Unite ale Americii vor spori sprijinul pentru sistemul judiciar din Republica Moldova și instituțiile care urmează să lupte cu corupția. Totodată, diplomatul american a remarcat și suportul Uniunii Europene și al Fondului Monetar Internațional care sunt gata să acorde asistența necesară Republicii Moldova.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova a atras atenția studenților Facultății de Drept asupra imperativității și urgenței acțiunilor necesare a fi întreprinse, indicând că sunt pași care pot și trebuie făcuți aici și acum.

5_SUA_la_USM

După discursul prezentat, studenții au avut ocazia să adreseze întrebări Ambasadorului SUA în Republica Moldova, manifestându-se foarte activ. Studenții au evidențiat importanța unor astfel de evenimente și au salutat inițiativa Ambasadei SUA în Republica Moldova de a se întâlni și discuta cu tânăra generație.

„Desemnarea unui procuror general independent este primul pas în reforma extinsă a sectorului justiției.”

Răspunzând la întrebările studenților, Excelența Sa a menționat că, în prezent, Republica Moldova are nevoie de un procuror general cu adevărat independent, acest fapt deschizând drumul spre investigarea infracțiunilor comise și responsabilizarea celor care au încălcat legea, indiferent de averea și funcția ocupată. Este necesar să se limiteze influența politicului asupra procesului de selecție a procurorului general, or altfel procurorul nu-și poate menține independența scontată.

2_SUA_la_USM

Domnul Ambasador Dereck J. Hogan a declarat că SUA susțin eforturile actualei coaliții de reformare a Curții Supreme de Justiție, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, inclusiv în ceea ce privește instituirea unor mecanisme viabile de verificare a independenței judecătorilor și procurorilor. În sistemul judecătoresc nu trebuie să fie loc pentru oameni cu etică și integritate afectată, avere inexplicabilă. Cetățenii și investitorii străini care vor să vină în Republica Moldova au nevoie de un sistem juridic cu adevărat imparțial, ce îi va trata onest și echidistant pe toți. Astăzi, fiecare cetățean trebuie să facă o alegere importantă, trebuie să decidă dacă este mulțumit de statu-quoul actual, sau va alege o schimbare reală a lucrurilor. Astfel, diplomatul american i-a îndemnat pe studenții Facultății de Drept să insiste asupra schimbărilor și să contribuie la conturarea reformelor în Republica Moldova, afirmând că are încredere în capacitatea și puterea tuturor cetățenilor Republicii Moldova în potențialul incredibil al țării.

1.1_SUA_la_USM

La sfârșitul întrevederii, dl Dereck J. Hogan a asigurat studenții că SUA sunt alături de poporul Republicii Moldova și de cei care susțin reforma reală, menționând că țara sa sprijină reformatorii care sunt gata să înceapă lucrul, iar obiectivul final merită efortul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente