Atelierul de proiecte privind modernizarea albiei râului Bâc – „Orașul și Râul”, lansat în data de 28 ianuarie 2019, a ajuns la etapa finală, subliniind, cu această ocazie, că modernizarea râului Bâc, neglijată și amânată de atâta amar de vreme, este totuși posibilă.

Inițiativa de a elabora un plan de dezvoltare a teritoriului riveran al râului Bâc a apărut în lipsa unui concept de dezvoltare durabilă a Chișinăului, care ar răspunde parametrilor demografici, economici și culturali. Intenția a fost de a prezenta o viziune a ceea ce înseamnă viitorul orașului Chișinău, care poate fi și un model pentru celelalte localități ale Republicii Moldova, transmite site-ul UTM.

În premieră, lucrările de curs ale studenților-arhitecți au abordat situația zonei intravilane a râului Bâc, având drept scop reinventarea ei ca ax de dezvoltare urbană, remontarea în carcasa ecologică a urbei și transformarea într-un element de impulsionare a dezvoltării urbane într-o cheie care ar oferi perspective investiționale reale.

Atelierul s-a desfășurat în câteva etape. După lansarea acestuia, a urmat lucrul In House în cadrul Departamentului Arhitectură, fiind definitivate sarcinile pentru lucrările de curs ale studenților, determinate sectoarele teritoriului riveran al râului Bâc propuse spre proiectare și stabilită componența grupurilor de lucru asupra proiectelor constituite din studenți și consultanți-supervizori. A urmat o perioadă dedicată elaborării proiectelor de planificare a zonelor teritoriului riveran al râului Bâc. Lucrul asupra proiectelor a fost ghidat de cadrele didactice ale Departamentului Arhitectura și consultanții-experți de la Institutul de Arhitectură.

Rezultatele Atelierului „Orașul și Râul” vor fi expuse în luna octombrie la Muzeul Național de Artă, în ajunul Conferinței Internaționale „Identitățile Chișinăului”, ediția 2019, care se va desfășura pe 24 și 25 octombrie curent. Până atunci, vedeți mai jos câteva dintre aceste proiecte.

0 4-2 6-2 8-1 11 13 15 17 19 25 31